Home » D:News » Efectele colaterale ale măsurilor anticoronavirus în India: O fetiţă de 12 ani a murit încercând să parcurgă peste 100 de km pe jos

Efectele colaterale ale măsurilor anticoronavirus în India: O fetiţă de 12 ani a murit încercând să parcurgă peste 100 de km pe jos

Efectele colaterale ale măsurilor anticoronavirus în India: O fetiţă de 12 ani a murit încercând să parcurgă peste 100 de km pe jos
Publicat: 22.04.2020
Într-o măsură extremă de limitare a răspândirii coronavirusului, India a decis la începutul lunii aprilie suspendarea transportului feroviar, dar şi a celui rutier, măsură pe care a extins-o până în 3 mai. Efectul a fost că zeci de milioane de oameni, rămaşi fără locuri de muncă din cauza pandemiei, au devenit migranţi, trebuind să se întoarcă pe jos la casele lor, unele aflate chiar şi la sute de kilometri.

Este şi cazul lui Jamlo Madkam, o fetiţă de 12 ani care lucra într-o fermă de ardei iute din statul Telangana ( în sudul Indiei). Rămasă fără loc de muncă, aceasta a plecat pe jos împreună cu alţi colegi de serviciu, printre care şi rude, către satul ei, situat la peste 100 de kilometri distanţă, în statul Chattisgarh, potrivit Reuters.

După trei zile de mers pe jos, ea a murit din cauza epuizării şi a deshidratării. Autorităţile indiene afirmă că investighează acum cine a trimis-o pe fată să muncească, având în vedere vârsta fragedă, dar şi distanţa faţă de casă. 
 
Legile indiene interzic angajarea copiilor cu vârste sub 15 ani, dar le permit acestora să îşi ajute familiile dacă au afaceri, însă numai în afara orelor de şcoală.
 
Activiştii pentru drepturile copiilor au afirmat că această portiţă este exploatată de către angajatori şi de către traficanţii de carne vie.
 
„Decesul acestei fete nu trebuia să aibă loc. Era doar un copil, nu un muncitor migrant. În fiecare an vedem copii care sunt duşi departe la muncă deoarece există atât de puţine oportunităţi. După patru luni, aduc înapoi un sac de chili din care familia se hrăneşte un an”, a afirmat Linga Ram Kodopi, activistă pentru drepturile omului în statul Chattisgarh.
 
Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în India sunt circa 10 milioane de copii care sunt exploataţi prin muncă, deşi au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase