Home » Știință » Cum s-ar putea încetini evoluţia cancerului de sân triplu negativ

Cum s-ar putea încetini evoluţia cancerului de sân triplu negativ

Cum s-ar putea încetini evoluţia cancerului de sân triplu negativ
Publicat: 21.04.2020
În cazul acestor pacienţi rata de succes a imunoterapiei este mai joasă de 20%.

O echipă de cercetători de la Universitatea Pennsylvania, Statele Unite a desfăşurat un studiu în care au analizat rata scăzută de succes a imunoterapiei în cazul cancerului de sân triplu negativ şi a descoperit un proces molecular care duce la dezvoltarea tumorilor, dar care, în cele din urmă, ar putea să fie folosit pentru tratarea acestor pacienţi, notează Medicalxpress.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au folosit animale model: şoareci, ale căror organisme prezintă aceleaşi elemente cheie ale manifestării şi evoluţiei acestei maladii. Astfel, ei au reuşit să identifice o proteină numită ELF5 care activează o proteina receptor interferon-gamma 1, care, la rândul ei, declanşează un proces molecular care se termină în creşterea ţesuturilor tumorale.

„A fost o revelaţie […] deoarece deseori interferonul gamma are un efect protector în cancer şi este administrat în mod obişnuit ca terapie pentru cancer la unii pacienţi. Funcţionează bine în anumite tipuri de cancer, dar pentru subtipuri particulare de cancer de sân triplu negativ, vedem că blocarea interferon gamma poate fi cea mai bună strategie pentru pacienţi”, explică dr. Rumela Chakrabarti, şefa echipei care a desfăşurat acest studiu.

Pentru a înţelege mai bine aceste procese moleculare care cresc agresivitatea tumorilor, oamenii de ştiinţă au studiat ARN-ul din celulele tumorale ale şoriceilor ale căror corpuri nu mai produceau ELF 5; o serie de experimente au arătat că absenţa acestei proteine este asociată, de asemenea, cu o creştere a agresivităţii tumorilor. 

Folosind datele din analiza genetică despre ELF 5 şi combinându-le cu celelalte observaţii, cercetătorii sunt de părere că „blocarea” interferonului-gamma 1, cu ajutorul unor anticorpi sau a unor terapii genetice, poate duce la o încetinire a evoluţiei tumorii.

„Acest lucru ne spune că trebuie să vizăm mai selectiv pacienţii atunci când îi tratăm. S-ar putea ca, dacă cineva are ELF5 scăzut, ar trebui să li se administreze o terapie de blocare a semnalelor interferon-gamma, pe lângă imunoterapia lor”, explică dr. Chakrabarti.

Studiul a fost publicat în Nature Cell Biology.

Citeşte şi:

Stresul cronic încurajează dezvoltarea cancerului de sân

A fost înregistrat primul succes al imunoterapiei împotriva cancerului de sân triplu-negativ. ”Este un pas mare înainte”

Ce ar trebui să mănânce femeile cu cancer de sân? Dieta care măreşte şansele de a învinge boala

Patru dintre cele mai cunoscute tipuri de cancer la sân pot fi tratate

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...