Home » Cultură » Catedrala Notre-Dame, la aproape un an de la incendiul care a distrus-o

Catedrala Notre-Dame, la aproape un an de la incendiul care a distrus-o

Catedrala Notre-Dame, la aproape un an de la incendiul care a distrus-o
Publicat: 10.04.2020
La aproape un an de la incediul care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris, arhiepiscopul Michel Aupetit al oraşului a oficiat acolo o mică slujbă, pentru a marca Vinerea Mare din calendarul catolic, sărbătoarea care precede Paştele.

Ceremonia, la care au participat şapte persoane, a avut şi rolul de a transmite un mesaj de speranţă oamenilor, în contextul pandemiei de COVID-19.

Ca aproape peste tot în lume, ceremoniile religioase au fost suspendate, pentru a respecta restricţiile impuse de autorităţi în timpul pandemiei. Însă multe slujbe, inclusiv cele oficiate la Vatican de papa Francisc, sunt transmise online.

„În urmă cu un an, catedrala ardea, spre stupoarea tuturor”, a spus Aupetit, potrivit imaginilor transmise pe posturile TV. „Astăzi ne aflăm în această catedrală pe jumătate prăbuşită pentru a vă spune că viaţa continuă”, a adăugat acesta, potrivit Reuters.

Lumea a fost „îngenuncheată şi paralizată de o pandemie care a răspândit moartea”, a spus Aupetit. „Odată cu Paştele, vom celebra viaţa, care este mai puternică decât moartea, iubirea care este mai puternică decât ura”, a mai spus el.

Arhiepiscopul şi colegii săi au fost însoţiţi de actorii Philippe Torreton şi Judith Chemla, care au recitat texte religioase, pe acompaniamentul muzical al violonistului Renaud Capuçon. Cei trei au purtat costume şi cizme de protecţie, în condiţiile în care în clădire există încă riscul de otrăvire cu plumb, potrivit Mediafax.

Aceasta a fost a doua ceremonie religioasă organizată în catedrală de la incendiul din 15 aprilie 2019. Anul trecut, pe 15 iunie a avut loc o slujbă de comemorare, prin care s-a dorit să se demonstreze că viaţa comunităţii merge înainte.

Pe 15 aprilie 2019, Catedrala Notre-Dame, care era vizitată anual, în medie, de 12 milioane de persoane, a fost parţial distrusă, fleşa şi o mare parte din acoperiş, care conţineau mai multe sute de tone de plumb, prăbuşindu-se sub flacări.

Pe 11 mai, Adunarea Naţională a Franţei a adoptat un proiect de lege referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame în cinci ani, un termen considerat de unii experţi „ambiţios”. Experţii au estimat că restaurarea ar urma să coste între 600 şi 700 de milioane de euro.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea