La fel ca rivalul Samsung, Huawei nu putea să ignore o nişă de piaţă atât de promiţătoare cum este cea a telefoanelor pliabile, o bună impresie lăsată consumatorilor având beneficii pe termen lung, sporind prestigiul companiei şi şansele unui succes continuat şi în viitor.
Huawei a dezvăluit telefonul pliabil Mate X la MWC 2019, continuând în luna februarie a acestui an cu modelul Mate XS. Aceasta din urmă a fost disponibil în stocuri mai mari şi în mai multe pieţe de desfacere, reuşind să depăşească statutul de produs exclusivist, lansat doar ca o demonstraţie tehnologică, menită să întărească prestigiul companiei chineze.
În ciuda vânzărilor mai mari, succesul de care se bucură Huawei cu modelul Mate XS vine cu un gust amar. În ciuda preţului foarte piperat, de 2408 dolari, fiecare exemplar Huawei Mate XS este vândut în pierdere. Potrivit informaţiilor furnizate chiar de CEO-ul Richard Yu, Huawei a fi pierdut până acum între 60 şi 70 milioane de dolari, însă conducerea companiei este dispusă să suporte aceste costuri în speranţa că vor fi recuperate mai târziu, după ce telefoanele pliabile vor deveni mai populare.