Home » Știință » O bacterie care ar putea fi folosită pentru descompunerea plasticului, descoperită recent

O bacterie care ar putea fi folosită pentru descompunerea plasticului, descoperită recent

Publicat: 30.03.2020
Această bacterie poate să descompună o parte din componentele poliuretanului.

O echipă de cercetători germani a publicat recent un studiu în care susţin că au identificat o bacterie care poate să descompună o parte dintre componenetele chimce ale unuia dintre cei mai utilizaţi polimeri: poliuretanul. Acesta reprezintă o sursă importantă de deşeuri la nivel mondial, fiind folosit pentru o gamă largă de materiale şi produse, notează Phys.

„Aceste bacterii pot utiliza aceşti compuşi ca o singură sursă de carbon, azot şi energie”, explică dr. Hermann J. Heipieper, cercetător al Centrului Helmholtz pentru Studii de Mediu din Germania. „Această constatare reprezintă un pas important în a putea reutiliza produsele din poliuretan greu de reciclat”, mai adaugă acesta.

Din nefericire, în prezent, reciclarea sau chiar plasticelor care folosesc poliuretan este un proces complex şi care foloseşte o cantitate mare de energie şi asta deoarece aceste sutn proiectate astfel încât să nu se aprindă atunci când sunt supuse la temperaturi crescute. Din aceasta cauză, oamenii de ştiinţă alocă timp şi resurse extinse pentru folosirea bacteriilor sau a funcgilor pentru a descompune palsticile. Totuşi, după cum explică cercetătorii, există un număr limitat de studii care tratează problema descompunerii poliuretanului cu bacterii.

Cercetătorii au reuşit să izoleze bacteria Pseudomonas sp. TDA1 dintr-un zonă plină cu plastic fragil şi au descoperit că aceasta poate să atace anumite legături chimice ale poliuretanului. Oamenii de ştiinţă au stabilit că bacteriile înrudite cu aceasta au o toleranţă crescută la mediile toxice, cum ar fi cele din gropile de gunoi. „Această trăsătură este, de asemenea, numită toleranţă la solvent şi este o caracteristică a microorganismelor extremofile”, explică dr. Christian Eberlein, co-autor al studiului.

Studiile viitoare asupra bacteriei Pseudomonas sp. TDA1 ar trebui, conform autorilor acestui studiu, să se concentreze asupra identificării genelor răspunzătoare de enzimele extracelulare care descompun plasticele.

Studiul a fost publicat în Frontiers in Microbiology.

Citeşte şi:

Proporţiile poluării: ingerăm anual 74.000 microparticule de plastic

Deşeurile de plastic au transformat o insulă din Oceanul Pacific într-unul dintre cele mai poluate locuri de pe Pământ

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Apple, amendată cu 162 de milioane de dolari de autoritățile franceze
Apple, amendată cu 162 de milioane de dolari de autoritățile franceze
Portretul lui Donald Trump, retras din capitoliul unui stat american
Portretul lui Donald Trump, retras din capitoliul unui stat american
Schimbare majoră! Facebook revine la cum era în primele zile
Schimbare majoră! Facebook revine la cum era în primele zile
A fost aprobat primul avion comercial echipat cu Starlink
A fost aprobat primul avion comercial echipat cu Starlink
Structură piramidală veche de peste 2.000 de ani, descoperită în deșertul Iudeei
Structură piramidală veche de peste 2.000 de ani, descoperită în deșertul Iudeei
Descoperire arheologică în Marea Britanie: Tezaurul din Epoca Fierului care ar putea rescrie istoria
Descoperire arheologică în Marea Britanie: Tezaurul din Epoca Fierului care ar putea rescrie istoria
Richard Chamberlain, de la Dr. Kildare la Preotul care a păcătuit iubind. 11 fapte despre legenda hollywoodiană, actorul timid care a dominat televiziunea anilor ’60
Richard Chamberlain, de la Dr. Kildare la Preotul care a păcătuit iubind. 11 fapte despre legenda hollywoodiană, actorul ...
Administrația Trump a eliminat instrumentul esențial pentru analiza riscurilor climatice
Administrația Trump a eliminat instrumentul esențial pentru analiza riscurilor climatice
Părintele Ciprian vorbește despre ritualul celor 9 marți de la Biserica Sfântul Antonie cel Mare, EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene
Părintele Ciprian vorbește despre ritualul celor 9 marți de la Biserica Sfântul Antonie cel Mare, EXCLUSIV la Altceva ...
Ranchiuni și resentimente: De ce ne este atât de greu să iertăm?
Ranchiuni și resentimente: De ce ne este atât de greu să iertăm?
O nouă metodă contraceptivă în curs de dezvoltare: implant auto-formator administrat prin injecție
O nouă metodă contraceptivă în curs de dezvoltare: implant auto-formator administrat prin injecție
Test de cultură generală. De ce se înnegresc bananele?
Test de cultură generală. De ce se înnegresc bananele?
Telescopul James Webb a detectat un moment crucial din istoria Universului: sfârșitul epocii întunecate
Telescopul James Webb a detectat un moment crucial din istoria Universului: sfârșitul epocii întunecate
Cum răspund Coreea de Sud, Japonia și China la tarifele impuse de Donald Trump?
Cum răspund Coreea de Sud, Japonia și China la tarifele impuse de Donald Trump?
Disney promovează diversitatea „într-un mod care nu respectă” reglementările guvernamentale, susține o anchetă
Disney promovează diversitatea „într-un mod care nu respectă” reglementările guvernamentale, susține o anchetă
2.000 de restaurante fast-food, închise după ce un șobolan a fost găsit într-o supă
2.000 de restaurante fast-food, închise după ce un șobolan a fost găsit într-o supă
Ziua în care Carol al II-lea pune total capăt democraţiei în România
Ziua în care Carol al II-lea pune total capăt democraţiei în România
Un negociator rus spune că încetarea focului în Ucraina nu va veni în 2025
Un negociator rus spune că încetarea focului în Ucraina nu va veni în 2025