În Italia, aproape 60% dintre pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus sunt bărbaţi. Când vine vorba despre cazurile mortale, cifrele arată că 70% dintre cei care au murit din cauza infecţiei cu COVID-19 au fost bărbaţi şi doar 30% femei, scrie CNN, care citează Institutul Naţional de Sănătate din Italia.
Balanţa este înclinată în acelaşi sens şi în celelalte ţări, chiar dacă în unele dintre ele, cum ar fi Coreea de Sud, procentele sunt mai apropiate: 54% dintre cei decedaţi în Coreea de Sud sunt bărbaţi şi 46% femei.
Jurnaliştii CNN au încercat să găsească o explicaţie pentru acest lucru şi au obţinut răspunsuri de la mai mulţi specialişti în epidemiologie.
Doctor Deborah Birx, coordonator medical desemnat de Casa Albă, spune că datele sunt importante pentru Statele Unite, în contextul în care pandemia a ajuns mai târziu peste ocean.
Chiar dacă datele obţinute până acum în timp real nu sunt exacte, specialiştii spun că este un lucru confirmat că bărbaţii prezintă un risc mai mare de deces din cauza COVID-19. În funcţie de ţară, el poate fi cu 10%, 50% ori chiar 90% mai mare decât al femeilor, notează Sarah Hawkes, profesor la University College London.
Explicaţia dată de specialişti constă în faptul că bărbaţii au o stare de sănătate mai precară decât a femeilor. Asta din cauza viciilor. La nivel mondial, 36% dintre bărbaţi sunt fumători, în comparaţie cu doar 7% în rândul femeilor.
Pe de altă parte, un bărbat consumă în medie 11 litri de alcool pe an, spre deosebire de 2 litri, cât consumă o femeie, potrivit Mediafax.
Dr. Luis Ostrosky-Zeichner, specialist la McGovern Medical School al UTHealth din Texas, spune că şi alte boli, precum SARS sau MERS, au prezentat un raport disproporţionat atunci când a venit vorba despre sexul victimelor.
În timpul epidemiei de SARS din Hong Kong, mai mulţi bărbaţi decât femei au prezentat simptome agravante şi chiar nevoia de a fi intubaţi pentru a respira artificial.
De asemenea, la nivel mondial sunt mai mulţi bărbaţi decât femei care prezintă afecţiuni coronariene, hipertensiune arterială, boli de plămâni ori care au avut cel puţin un infarct.
În China, circa 316 milioane de oameni sunt fumători. Doar 3% sunt femei.
Italia are 7 milioane de bărbaţi care fumează şi circa 4.5 milioane de femei fumătoare, mai arată statisticile.