Home » Știință » Om de ştiinţă chinez: Favipiravir a dovedit eficacitate clinică în tratarea COVID-19

Om de ştiinţă chinez: Favipiravir a dovedit eficacitate clinică în tratarea COVID-19

Publicat: 18.03.2020
China a finalizat cercetarea clinică a Favipiravir, un medicament antiviral care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii COVID-19 provocate de noul coronavirus SARS-CoV-2.

Anunţul a fost făcut marţi de Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat în subordinea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China, transmite The Star care citează agenţia chineză de stat Xinhua.

Potrivit acestuia, Favipiravir, un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a produs reacţii adverse evidente în studiul clinic.

La studiul clinic desfăşurat într-un spital din oraşul Shenzhen, din provincia Guangdong (în sudul Chinei), au participat 80 de pacienţi, dintre care la 35 le-a fost administrat Favipiravir, iar 45 au făcut parte din grupul de control.

Cercetările au indicat că pacienţii care au luat Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru virusul SARS-CoV-2 într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control.

Totodată, un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat că efectul terapeutic al Favipiravir a fost mult mai bun în comparaţie cu cel înregistrat la grupul de control.

Zhang a precizat că medicilor care tratează pacienţii cu boala COVID-19 li s-a recomandat Favipiravir, care ar trebui inclus cât mai repede în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru cei care s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus.

O companie farmaceutică chineză a primit aprobare, din partea Administraţiei Naţionale pentru Produse Medicale, să producă în masă medicamentul şi să asigure o aprovizionare stabilă, a adăugat Zhang.

Celule stem, ficat artificial şi purificarea sângelui în terapiile aplicate pacienţilor cu COVID-19, în stare gravă

Totodată, China promovează utilizarea unor tehnologii avansate, cum ar fi celulele stem, ficatul artificial şi purificarea sângelui în tratamentul cazurilor severe de coronavirus.

Zhang a spus că terapia cu celule stem se dovedeşte eficientă în reducerea reacţiilor inflamatorii severe cauzate de COVID-19, precum şi reducerea leziunilor la nivelul plămânilor şi a fibrozei pulmonare la aceşti pacienţi.

China a iniţiat o serie de programe de cercetare clinică privind terapia cu celule stem împotriva COVID-19. Acestea includ un medicament cu celule stem (aprobat pentru studiu clinic) şi o terapie cu celule stem mezenchimale care au, printre altele, un rol important în combaterea proceselor inflamatorii şi în repararea ţesuturilor având potenţial regenerativ.

Credit foto: Shutterstock

Terapia cu celule stem a fost folosită pentru a trata 64 de pacienţi aflaţi în stare severă şi critică. Dificultăţile de respiraţie ale acestor pacienţilor au fost ameliorate treptat, iar vindecarea lor a durat între opt şi 10 zile.

Mai mult, această terapie s-a dovedit a fi un avantaj în prevenirea fibrozei pulmonare şi îmbunătăţirea prognosticului pe termen lung pentru pacienţii cu COVID-19.

Societatea Chineză pentru Biologie Celulară şi Asociaţia Medicală Chineză au emis în comun un ghid pentru standardizarea cercetării clinice şi aplicarea terapiei cu celule stem împotriva coronavirusului.

China încearcă să folosească ficatul artificial şi tehnologia de purificare a sângelui pentru a trata pacienţii critici, a mai spus Zhang. Pacienţii care au primit acest tratament au înregistrat reducerea nivelului de inflamaţie şi îmbunătăţirea zonei toracice.

În plus, perioada de ventilaţie artificială a acestora s-a redus la o medie de 7,7 zile, iar timpul de monitorizare a lor în regim de terapie intensivă s-a scurtat.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum are loc testarea pentru coronavirus?

Cum te păzeşti de coronavirus dacă ai peste 60 de ani

Coronavirusul poate trăi în corpul uman 37 de zile. Cât timp trăieşte pe suprafeţe

Lecţia Asiei pentru Europa şi SUA împotriva coronavirusului

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii