Circa 723.000 de purtători ai virusului COVID-19 ar putea exista doar în Italia, dacă calculele făcute de specialişti sunt corecte.
Mai mulţi experţi au răspuns întrebărilor puse de revista de specialitate Nature.
Potrivit specialiştilor din domeniul sănătăţii, virusul este extrem de periculos tocmai din cauza agresivităţii şi mai ales a rapidităţii cu care se extinde. El are capacitatea de a se replica foarte uşor şi foarte repede, fiind transmis de la un om la altul chiar şi fără un contact extrem de apropiat.
Un exemplu dat de specialişti este că acelaşi genom a fost depistat la o vârstnică din China şi la un tânăr din Seattle, Statele Unite, în decurs de doar 6 săptămâni, semn că virusul a reuşit să călătorească foarte rapid, afectând în drumul său, cel mai probabil, numeroase persoane.
De asemenea, mai spun specialiştii, în cele mai multe cazuri de deces trec circa 3 săptămâni între apariţia simptomelor şi insuficienţa respiratorie care se soldează apoi cu moartea pacientului.
Gregory Armstrong, specialist al Centrului pentru Combaterea şi Controlul Bolilor Infecţioase din Atlanta, Statele Unite, afirmă că experţii din China au identificat 347 de persoane cu care un cuplu diagnosticat cu COVID-19 a interacţionat. Daca doar o parte dintre aceştia au relaţionat la rândul lor fără să realizeze că sunt purtători ai virusului, acesta s-a răspândit cu o mare uşurinţă.
Pe de altă parte, Jeremy Farrar, director al unui ONG specializat în cercetare din domeniul sănătăţii, afirmă şi el: „Fără dubii că virusul (SARS-CoV-2 care provoacă boala COVID-19 n.r.) a ajuns la mai mulţi oameni decât ştim din statistici”.
„În acest moment trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a întârzia răspândirea virusului. Dacă Londra, Seattle ori Parisul vor trece prin ce trece nordul Italiei, consecinţele vor fi dramatice”, mai spune Farrar, potrivit Mediafax.