Home » D:News » SpaceX a anunţat primul transport turistic spaţial din istorie

SpaceX a anunţat primul transport turistic spaţial din istorie

SpaceX a anunţat primul transport turistic spaţial din istorie
Publicat: 22.02.2020
SpaceX, compania lui Elon Musk, vrea să trimită patru turişti pe orbită, fiind prima expediţie de acest fel în spaţiu, din istorie. Prima misiune turistică în spaţiu ar putea avea loc în termen de doi ani de zile.

Acesta ar urma să fie primul zbor turistic în spaţiu asigurat în totalitate de tehnologie americană. Misiunea va dura cinci zile şi este estimată să aibă loc la sfârşitul anului viitor sau în prima jumătate a anului 2022.

SpaceX îi va transporta pe turiştii spaţiali la bordul capsulei sale Crew Dragon, pe care a conceput-o pentru a transporta astronauţii NASA.

Crew Dragon va atinge o altitudine de două până la trei ori mai mare comparativ cu orbita Staţiei Spaţiale Internaţionale, care orbitează la o altitudine medie de 400 kilometri în jurul planetei, potrivit Mediafax.

Capsula specială va fi testată şi va face primul zbor cu echipaj uman în lunile următoare.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor