Home » D:News » Ce conţine Cartea Albă în domeniul inteligenţei artificiale

Ce conţine Cartea Albă în domeniul inteligenţei artificiale

Ce conţine Cartea Albă în domeniul inteligenţei artificiale
Publicat: 21.02.2020
Comisia Europeană a prezentat recent Cartea Albă în domeniul inteligenţei artificiale de încredere, iar în următorii 10 ani, sectorul IA va beneficia de investiţii de 20 de miliarde de euro anual.

Uniunea Europeană vrea să devină lider mondial în domeniul inteligenţei artificiale (IA).

Un parteneriat public-privat va aduce investiţii de 20 de miliarde de euro în fiecare an la nivel de UE.

Astfel, vor apărea centre de excelenţă conectate între ele, iar fiecare ţară va avea cel puţin un hub de inovare digital specializat pe IA.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus, după o vizită la un centru de inteligenţă artificială, că „a văzut” viitorul.

„Astăzi am văzut viitorul. În mod obişnuit, inteligenţa artificială este un lucru îndepăratat, pe care nu îl înţelegem. Aici am văzut cum IA slujeşte oameni”, a spus Von der Leyen, potrivit Mediafax.

Inteligenţa noastră nu va fi ca a chinezilor. Von der Leyen vrea ca aplicaţiile din sănătate, transporturi sau de aplicare a legii să fie transparente şi controlate de oameni.

„Dacă folosesc IA să decid cine primeşte următorul rinichi şi dacă există doar unul disponibil, atunci este ceva controversat şi vreau să ştiu cum sunt luate aceste decizii”, a spus Andrea Renda, expert în politici europene.

România are 200.000 de angajaţi în sectorul IT&C, care contribuie cu 6% la PIB, mai mult decât agricultura.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase