Home » Știință » Un cercetător român a ajutat la descifrarea misterului celebrului asteroid Pallas, unul dintre cei mai mari din Sistemul Solar

Un cercetător român a ajutat la descifrarea misterului celebrului asteroid Pallas, unul dintre cei mai mari din Sistemul Solar

Publicat: 21.02.2020
Dr. Mirel Bîrlan, cercetător la Observatorul din Paris şi la Institutul Astronomic al Academiei Române, face parte dintr-o echipă de oameni de ştiinţă care a obţinut imagini ale asteroidului Pallas, al treilea obiect ca mărime din centura de asteroizi, pentru a înţelege mai bine orbita sa extrem de înclinată.

Echipa a descoperit că suprafaţa asteroidului este presărată cu atât de multe cratere, încât oamenii de ştiinţă l-au poreclit „minge de golf”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) remis Descoperă.

Echipa de cercetare a ajuns la concluzia că aceste cratere sunt o consecinţă a unei perioade din istoria asteroidului marcată de coliziuni violente şi că aceasta ar putea fi explicaţia înclinaţiei neobişnuite a orbitei sale, care a surprins oamenii de ştiinţă câteva secole la rând.

Pallas măsoară aproape a şaptea parte din diametrul Lunii

Diametrul asteroidului Pallas este aproape a şaptea parte din diametrul Lunii. Timp de secole, astronomii au observat că asteroidul orbitează în jurul Soarelui de-a lungul unei orbite extrem de înclinate, comparativ cu majoritatea obiectelor cereşti din centura de asteroizi. Această înclinaţie a rămas mult timp un mister.

Acum, o echipă europeană de cercetare, condusă de Dr. Pierre Vernazza de la Laboratoire d’Astrophyisque de Marseille din Franţa, din care face parte şi Dr. Mirel Bîrlan, a obţinut imagini ale lui Pallas folosind Telescopul VLT (Very Large Telescope) al organizaţiei European Southern Observatory (ESO) —  un ansamblu de patru telescoape, fiecare dintre ele având o oglindă cu diametru de 8 metri, situat într-o zonă muntoasă din Chile.

36 de cratere de mari dimensiuni pe Pallas

Imaginile de rezoluţie înaltă dezvăluie o suprafaţă cu multe cratere. În plus, echipa a reconstituit forma asteroidului în 3D, relevând un obiect împânzit de cratere atât la poli, cât şi în regiunile ecuatoriale. Cercetătorii au identificat 36 de cratere cu un diametru mai mare de 30 km, acoperind mai bine de 10% din suprafaţa asteroidului —  dovada că Pallas a cunoscut o perioadă turbulentă de coliziuni de-a lungul istoriei sale, de două sau chiar trei ori mai intensă decât cea a asteroizilor mai mari precum Ceres şi Vesta. Suprafaţa cu multe cratere ar putea să explice şi de ce Pallas şi-a păstrat forma iniţială, de imediat după formare, în timp ce perioada marcată de coliziuni ar putea fi explicaţia pentru orbita înclinată a asteroidului.

Imaginile asteroidului au evidenţiat, de asemenea, o pată strălucitoare pe suprafaţa asteroidului Pallas. Cea mai probabilă explicaţie pentru originea acestei descoperiri este aceea că pe suprafaţa asteroidului există un depozit important de sare, cu proprietăţi de reflexie mult diferite de alte regiuni ale suprafeţei. Cel mai probabil, aceste săruri din regiunile strălucitoare sunt datorate unui amestec de apă şi compuşi din siliciu. 

Familia de asteroizi, rezultatul unei coliziuni violente

Cercetările realizate de echipa europeană au dus şi la descoperirea familiei de asteroizi Pallas, un grup de asteroizi de mici dimensiuni. Simulări ale ciocnirilor cu Pallas sugerează că această familie ar putea fi rezultatul unei coliziuni violente cu un obiect cu diametru între 20 şi 40 de km, de acum 1,7 miliarde de ani. 

Asteroidul 3200 Phaeton, identificat drept sursa curentului de meteori Geminide, vizibil de pe Pământ în luna decembrie, face parte din familia Pallas şi ar putea să ne ofere indicii pentru înţelegerea originii corpului mamă. Din acest motiv, observarea meteorilor şi colectarea meteoriţilor care provin din fragmentele asteroidului Phaeton ne pot da indicaţii preţioase despre formarea şi evoluţia asteroidului Pallas.

Rezultatele au fost publicate în Nature Astronomy

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori