Echitaţia este un sport care are parte de o expunere media limitată în România, dar, la nivel internaţional, pasionaţii de cai au parte de o mulţime de competiţii şi campionate în care jocheii şi caii se pot face remarcaţi. Comentatorii acestor competiţii sunt de părere că caii buni costă, dar, după cum arată un top creat de către Horse&Hound al celor mai scumpi cai din istorie, exemplarele de top pot atinge preţurile de transfer ale unor jucătroi buni spre foarte buni din fotbalul internaţional.
Cartea Recordurilor notează că acest cal este cel mai scump cal de povară din istorie, fiind vândut în 2003 cu 112.500 de dolari. Această sumă este mică, în comparaţie cu sumele din lumea curselor de cai, dar Captain Jim a reuşit să fie vândut pe această sumă datorită pedigriului său.
Cel mai scump cal de curse, Fugaichi Pegasus, a fost vândut în Irlanda, în anul 2000, pentru o sumă de 70 de milioane de dolari. Putem spune că proprietarii acestuia au dat lovitura şi asta datorită faptului că l-au cumpărat în anul 1997 cu doar patru milioane de dolari.
Acest cal din rasa Dutch Warmblood a fost vândut pentru 11 milioane de dolari după ce, în 2010, a câştigat trei medalii de aur la Jocurile Ecvestre Mondiale. Din păcate, alături de noul jocheu nu a reuşit să se ridice la aceleaşi performanţe şi după o serie de accidentări a fost retras din competiţii în anul 2015.
În 2013 a avut loc vânzarea celui mai scump cal din competiţiile de obstacole, Selle Francais fiind vândut cu 15,2 milioane de dolari. Acest cal a fost cumpărat de către Jan Tops, antrenor al echipei de echitaţie din Qatar în anul 2013.
Acest cal este unul dintre urmaşii lui Northern Dancer, unul dintre caii care a dominat competiţiile în cea de a doua jumătate a secolului XX, şi din această cauză pentru el s-a oferit la o licitaţie preţul de 16 milioane de dolari. Din păcate pentru noii propietari, acest cal s-a dovedit a fi o dezamăgire, concurând în doar trei curse în care a reuşit să ia doar un bronz. Vestea bună pentru cal este că după retragerea din circuitul oficial a fost mutat la o fermă din Florida.
Citeşte şi:
Povestea cailor huţuli: singura rasă de cai autentic românească