Un tezaur cu 1.300 de monede din perioada romană a fost descoperit în timpul săpăturilor efectuate într-un parc din Tomares, Spania. Monedele din bronz au fost descoperite în 19 vase din ceramică şi prezintă pe una dintre feţe imaginea unui împărat roman şi pe cealaltă o serie scene şi personaje mitologice, notează Archeolgy World.
Conform oamenilor de ştiinţă de la Muzeul de Arhelogie din Sevilia, monedele descoperite datează din secolele III-IV era noastră şi că, în timpul excavaţiilor, 10 din cele 19 vasele din ceramică s-au spart.
Credit foto:Muzeul Arheologic din Sevilla
„Vă pot asigura că ulcioarele nu pot fi ridicate de o singură persoană din cauza greutăţii şi a cantităţii de monede din interior”, explică Ana Navarro Ortega, directoarea Muzeului.
După cum explică şi Ana Navarro Ortega, în acest moment, arheologilor le revine sarcina de a recupera aceste monede, şi, mai important, de a înţelege contextul care a dus la depozitarea acestei cantităţi impresionante de monede în pământ. „Acum, ceea ce trebuie să facem este să începem să înţelegem contextul istoric şi arheologic al acestei descoperiri”, a declarat aceasta.
Una dintre teoriile pe care arheologii le propun este aceea că aceste monede au fost adunate şi ascunse pentru a plăti legiunile romane din regiune. După cum explică Richard Weigel, profesor expert în istoria greacă şi romană al Universităţii Kentucky, intervievat de către PBS News Hour, secolele III-IV au reprezentat o perioadă extrem de agitată pentru Imperiul Roman, autoritatea romană în regiune fiind ameninţată de către triburile invadatoare.
Credit foto:Muzeul Arheologic din Sevilla
Mai multe detalii despre monede vor fi aflate odată cu identificarea împăraţilor reprezentaţi pe acestea; arheologii sunt de părere că astfel vor putea să înţeleagă contextul militar şi politic în care acestea au fost ascunse.
Citeşte şi: