Un studiu recent al cercetătorilor de la Centrul Medical Cedars-Sinai, Statele Unite ale Americii, pune într-o nouă perspectivă situaţia persoanelor diagnosticate cu Parkinson. Oamenii de ştiinţă susţin că în cazul persoanelor care prezintă semne ale Parkinsonului înainte de vârsta de 50 de ani există posibilitatea ca o parte dintre celulele lor neuronale să funcţioneze anormal încă de la naştere, notează Science Daily.
Parkinson este o maladie care afectează neuronii care sintetizează dopamina, acest hormon fiind răspunzător de coordonarea mişcării muşchilor; simptomele acesteia se agravează odată cu trecerea timpului şi includ lentoarea de circulaţie, rigiditate musculară, tremurat şi pierderea echilibrului. Din păcate, cauzele care duc la problemele neuronilor sunt încă neclare.
„Această nouă cercetare interesantă oferă speranţă că, într-o zi, putem fi capabili să detectăm şi să luăm măsuri timpuri pentru a preveni această boală la persoanele cu risc”, explică dr. Michele Tagliati, profesor al Departamentului de Neurologie al Centrului.
În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au încercat să „vadă” în trecutul neuronilor persoanelor care suferă de Parkinson timpuriu cu ajutorul unor celule stem pluripotente, acestea imitând modul de funcţionare al celulelor din creierele acestor pacienţi, după cum explică dr. Clive Svendsen. În urma experienţelor din laborator, oamenii de ştiinţă au identificat două aspecte anormale ale neuronilor studiaţi:
1. Acumularea unei proteine numite alfa-sinucleină, care apare în majoritatea formelor bolii Parkinson.
2. Lizozomi care funcţionează defectuos, structuri celulare care acţionează ca „coşuri de gunoi” pentru ca celula să se descompună şi să dispună de proteine. Această defecţiune ar putea provoca acumularea de alfa-sinucleină.
„Ceea ce vedem folosind acest nou model sunt primele semne ale Parkinson-ului cu debut timpuriu […] Se pare că neuronii dopaminici ai acestor pacienţi pot continua să manipuleze greşit alfa-sinucleina pe o perioadă de 20 sau 30 de ani, provocând Parkinson simptomele să apară”, explică dr. Clive Svendsen.
Studiul a fost publicat în Nature Medicine.
Citeşte şi:
Boala Parkinson: riscuri, simptome şi tratament
Un studiu a identificat un nou mecanism care duce la apariţia Parkinson
Flora intestinală poate să reprezinte o apărare împotriva Parkinson