Eminem nu este un rapper obişnuit din foarte multe pucte de vedere, pornind de la lansarea sa în industria muzicală, dat fiind că a fost primul alb care a avut un succes răsunător în lumea hip hop şi continuând cu lirica sa. Versurile dure, care surprind în tonuri mai mult sau mai puţin comice realităţile dure ale lumii noastre, care sunt livrate extrem de precis şi de rapid, i-au adus lui Eminem notorietate în Statele Unite ale Americii, dar şi la nivel global.
Ajuns la cel de al zecelea album din cariera sa, Music to Be Murdered By, Eminem nu s-a dezis şi se află iar în mijlocul atenţiei publicului larg şi al fanilor săi. Astfel, titlurile de pe acest album ar putea să îi mai aducă artistului noi premii pe care să le adauge colecţiei sale deja impresionante.
Unul dintre cântecele de pe acest nou album, Godzilla i-a adus deja lui Eminem un nou record, cel de cel mai rapide versuri de rap. Conform publicaţiei Genius, citată de către Men’s Health, în cea de a treia strofă, care durează doar 31 de secunde, artistul a „împachetat” 224 cuvinte. Ceea ce înseamnă că Eminem a avut o viteză de 10,65 silabe pe secundă sau 7,23 cuvinte pe secundă.
A hundred percent of you is a fifth of a percent of me
I’m ‘bout to f***n’ finish you b***h I’m unfadable
You wanna battle, I’m available, I’m blowin’ up like an inflatable
I’m undebatable, I’m unavoidable, I’m unevadable
Cea de a treia strofă din Godzilla reprezintă cea de a treia oară când Eminem deţine recordul pentru cel mai rapid vers de rap. Astfel, în ”Rap God” el a rostit 157 de silabe în doar 16,5 secunde, aproximativ 9,6 silabe pe secundă; iar în Majesty, o colaborare cu Nicki Minaj, rapperul atinge viteza de 10,2 silabe pe secundă.
De-a lungul carierei sale, Eminem a adunat o mulţime de distincţii şi premii, toate albumele sale au ocupat la un anumit moment prima poziţie în Billboard 200; revista Rolling Stone l-a plasat pe poziţie 82 în topul celor mai mari 100 de artişti şi chiar „Regele muzicii Hip Hop”.
Citeşte şi:
Spotify, dat în judecată de producătorul lui Eminem
Secretul succesului unor cântece rap şi hip-hop, descifrat de lingviştii britanici
Muzica hip-hop ar putea trata unele boli mintale, cum sunt depresia şi schizofrenia