Avansurile tehnologice din ultimele decenii au transformat zborurile spaţiale dintr-o activitate pe care doar anumite state o puteau realiza, datorită cantităţii mari de resurse care trebuiau investite, într-o activitate care a devenit un domeniu economic de sine stătător. Pornind de la proiectarea şi construirea tehnologiei spaţiale şi ajungând la propriile lansări, companiile spaţiale capătă tot mai mult teren, iar unele vor chiar să deschidă spaţiul turiştilor prin construirea unor hoteluri spaţiale.
După cum au semnalat experţii acestor companii, pe lângă provocările tehnice şi finaciare ale unor astfel de proiecte trebuie luate în calcul şi problemele legale. Mai exact, normele naţionale şi internaţionale care reglementează activitatea în spaţiu nu au fost gândite pentru a include şi activitatea hotelieră, notează Futurism.
Reglementările legate de spaţiu vizează armele şi rachetele, iar în ceea ce priveşte activităţile private, printre care şi cele hoteliere, tind să fie învechite şi greu de utilizat. Astfel, pentru ca un hotel să funcţioneze în spaţiu este nevoie ca un stat să autorizeze aceste activităţi. Ce înseamnă asta? În prezent asta înseamnă că autorităţile nu se vor grăbi să autorizeze hotelurile spaţiale, dat fiind faptul că trebuie să gireze siguranţa unor astfel de instalaţii.
„Nu cred că vor exista mai multe state care vor accepta să autorizeze şi să supravegheze acest tip de activitate, atâta vreme cât nu prezintă un grad de siguranţă crescut”, explică Tanja Masson-Zwaan, juristă specializată în legislaţia spaţială, citată de Reuters.
Citeşte şi: