Potrivit reprezentanţilor spitalului, copilul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş cu elicopterul SMURD, din judeţul Sibiu, duminică, după ce i-au fost amputate degetele 2 şi 3 de la mâna stângă în urma unui accident.
„Intervenţia a durat şapte ore şi a constat în osteosinteza degetelor amputate, precum şi refacerea tendoanelor, vaselor şi nervilor, fiind încheiată cu succes. În acest moment, pacientul este monitorizat şi supravegheat postoperator în cadrul Compartimentului ATI Copii. De asemenea, va fi supravegheat în continuare de către o echipă complexă de medici pentru monitorizarea evoluţiei, primele 14 zile fiind critice pentru viabilitatea segmentelor replantate”, a declarat Mariana Moldovan Negoiţă, purtătorul de cuvânt al spitalului, citat de Mediafax.
Ea a spus că pacientul va trebui, ulterior, să urmeze un program de fizio-kinetoterapie pentru reluarea funcţionalităţii degetelor.