O echipă mixtă de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală şi Universitatea Lyon a analizat porumbeii din 46 de zone din Paris şi au descoperit că poluarea umană joacă un rol în aproape toate cazurile de dispariţie a degetelor acestor păsări.
Totodată, porumbeii care trăiesc în zone în care poluarea fonică şi a aerului sunt ridicate au mai puţine degete decât cei care trăiesc în medii cu multe frunze, potrivit The Guardian.
Poate cea mai suprinzătoare constatare a fost că mutilările „tind să se înmulţească odată cu densitatea frizeriilor”, fapt care sugerează că păsările îşi pierd adesea extremităţile din cauza faptului că se înfăşoară în părul uman care este aruncat în tomberoanele de gunoi din care unele dintre aceste păsări se hrănesc.
Părul uman are efect de garou asupra degetelor porumbeilor, care ulterior necrozează şi cad.
„Măsurarea impactului poluării urbane asupra biodiversităţii este importantă pentru a identifica potenţialul de adaptare şi de temperare în vedearea conservării vieţii sălbatice, inclusiv în centrele oraşelor”, au scris cercetătorii, precizând că, deşi unii oameni văd aceste păsări drept dăunători, ele „servesc unui scop demn în ştiinţă”.
Studiul a fost publicat în revista Biological Conservation.
Vă recomandăm să citiţi şi:
De ce sunt atât de mulţi porumbei
Un fenomen misterios – „Triunghiul Bermudelor Porumbeilor Voiajori” – a fost în sfârşit elucidat