Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare, joi, 3 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar privind comercializarea fără drept de monede antice şi medievale, despre care se crede că fac parte din patrimoniul cultural naţional, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Poliţia Capitalei.
Cercetările au fost declanşate la data de 17 octombrie, atunci când poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat ar deţine mai multe monede antice şi medievale, din aur şi argint, pe care le-ar fi pus la vânzare pe internet, cu livrare prin firme de curierat, inclusiv în afara ţării, ori predare personală în Bucureşti.
„Astfel de bunuri culturale au semnificaţie arheologică şi istoric-documentară, fiind susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, provenind, cel mai probabil, din situri arheologice şi nu pot fi deţinute legal de către persoanele fizice/juridice de drept privat. Totodată, exportul unor astfel de bunuri se efectuează strict în condiţiile legii iar persoana în cauză nu le respectă în momentul în care le comercializeză unor cetăţeni străini, cărora le expediază bunuri culturale de patrimoniu prin firme de curierat, fără a le supune expertizei de specialitate în vederea aprobării exportului, în baza unui certificat de export definitiv”, transmite Poliţia.
În urma investigaţiilor, au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 40, respectiv 77 de ani, bănuiţi că vindeau monede, folosindu-se, pentru atragerea cumpăratorilor, de o societate comercială.
„La data menţionată, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate şi ridicate peste 500 de monede din aur, argint şi bronz, de perioadă antică şi medievală, susceptibile de a fi clasate într-una din cele două categorii ale patrimoniului cultural national, fond sau tezaur, a căror provenienţă nu o pot justifica. (…)
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi efectuare fără drept a oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate”, se mai arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.
Bunurile ridicate vor fi predate Muzeului Municipiului Bucureşti, pentru expertiza de specialitate. De altfel, acţiunea a beneficiat de sprijinul unui specialist în numismatică din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.