Home » Știință » Proprietăţile medicinale ale canabisului, cercetate în cea mai amplă testare clinică din Europa

Proprietăţile medicinale ale canabisului, cercetate în cea mai amplă testare clinică din Europa

Proprietăţile medicinale ale canabisului, cercetate în cea mai amplă testare clinică din Europa
Publicat: 05.11.2019
Proprietăţile medicinale ale canabisului vor fi analizate în ceea ce se doreşte a fi cea mai amplă testare clinică din Europa, la care vor participa până la 20.000 de pacienţi, potrivit Mediafax.

În cadrul Project Twenty21, până la 20.000 de pacienţi din Marea Britanie vor primi canabis medicinal, pe o perioadă de doi ani.

Proiectul este sprijinit de Royal College of Psychiatrists, una dintre instituţiile medicale cele mai importante din regat, şi are ca scop să determine National Health Service, autoritatea de sănătate publică, să prescrie substanţa ca tratament pentru o serie de boli.

Canabisul medicinal a fost legalizat anul trecut în Marea Britanie, dar mulţi pacienţi nu au acces la el, potrivit profesorului David Nutt, de la Drug Science, organizaţia medicală independentă care a lansat proiectul. „Pacienţii nu primesc tratament sau se îndatorează pentru a cumpăra substanţa cu reţete date de medici privaţi sau sunt puşi sub acuzare dacă apelează la piaţa neagră”, a mai spus acesta.

Proiectul ar trebui să ofere dovezi în sprijinul prescrierii reglementate de stat a drogului în scop medical. Iniţiatorii speră ca substanţa să devină disponibilă mai uşor, inclusiv financiar.

Deşi a fost legalizat, mulţi medicii se tem să prescrie canabis medicinal pentru că nu sunt dovezi suficiente care să ateste eficacitatea. De asemenea, există temeri legate de faptul că se încearcă o popularizare a canabisului medicinal pentru obţinerea de profituri.

Subiecţii testării clinice sunt pacienţi cu dureri cronice, epilepsie, scleroză multiplă, tulburări de stres posttraumatic, sindromul Tourette, anxietate sau persoane care au făcut în trecut abuz de droguri.

În Marea Britanie, aproximativ 28 de milioane de persoane vor suferi la un moment dat de dureri cronice, potrivit estimărilor specialiştilor.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase