Home » D:News » X-37B, avionul secret al NASA, a revenit la sol după o misiune record de 780 de zile

X-37B, avionul secret al NASA, a revenit la sol după o misiune record de 780 de zile

X-37B, avionul secret al NASA, a revenit la sol după o misiune record de 780 de zile
Publicat: 29.10.2019
X-37B, avionul american fără pilot, a revenit pe pământ după ce a dus la îndeplinire cea mai lungă misune a sa, în care a petrecut 780 zile pe orbita terestră, depăşind recordul anterior de 718 zile.

Cea de a cincea misune, Orbital Test Vehicle 5 (OTV-5), a avionului a fost lansată în data de 7 septembrie 2017, la bordul unei rachete Falcon9 a SpaceX. „X-37B continuă să demonstreze importanţa unui avion spaţial reutilizabil”, a declarat Barbara Barrett, secretarul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, notează Live Science.

Ea a explicat că fiecare msiune pe care X-37B o efectuează în orbită reprezintă un avantaj în dezvoltarea tehnologiilor spaţiale americane.

Detaliile despre OTV-5 rămân în mare parte secrete militare şi sunt clasificate ca atare, dar oficialii Forţelor Aeriene au oferit o serie de indicii legate de experimentele care au loc la bordul acestui avion. Mai exact, unul dintre aceste experiemnte a vizat „testarea unor dispozitive electronice experimentale şi tehnologii cu conducte de căldură oscilante în mediul spaţial, pentru perioadă îndelungată”.

În cadrul unei declaraţii de presă, Forţele Aeriene au confirmat că X-37B a zburat la o altitudine mai mare, unde a efectuat o serie de experimente şi că, de asmenea, a trasportat o serie de sateliţi. „Această misiune a găzduit cu succes experimente ale Laboratorului de Cercetări ale Forţelor Aeriene, printre altele, precum şi asigurarea transportului pentru sateliţii mici”, a declarat Randy Walden, director al unui departament al Forţelor Aeriene.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase