Cercetătorii americani au reuşit să folosească computere şi inteligenţa artificială pentru a permite unui utilizator paralizat de la gât în jos să poată scrie cu litere de mână. Tehnologia foloseşte electrozi care preiau undele electromangetice ale creierului pentru a realiza mişcări ale unui cursor pe ecran, iar un algoritm de inteligenţă artificială preia aceste unde şi le transformă în litere de mână, permiţând astfel utilizatorului să „scrie” pe ecran.
Această tehnologie nu este tocmai nouă, întrucât persoanele paralizate au putut folosi în trecut ceva similar pentru a alege literele de pe ecran folosind un cursor pentru a scrie mesaje text, însă acest proces era mult prea lent. Viteza medie de scriere în acest mod era de 39 de caractere pe minut, de trei ori mai lentă decât viteza pe care oamenii o au atunci când scriu de mână.