Autorităţile din capitala Spaniei îşi motivează decizia prin faptul că papagalii călugăr reprezintă un pericol pentru alte specii, în special în privinţa competiţiei pentru hrană, dar şi pentru mediu deoarece cuiburile lor pot să cântărească chiar şi 200 de kilograme, potrivit The Guardian.
„Aceasta reprezintă o ameninţare pentru ramurile care îi susţin şi, de asemenea, pentru oamenii peste care ar putea cădea”, au afirmat reprezentanţii municipalităţii care au primit în primele opt luni ale acestui an 197 de plângeri cu privire la aceste păsări.
Totodată, sunt un pericol pentru sănătatea publică, deoarece aceste păsări pot transmite la om boli precum febra papagalului, gripa aviară şi salmonella.
Deşi specia provine din nordul Argentinei şi sudul Braziliei, membrii ei au prosperat în Spania, după ce mai multe exemplare care fuseseră achiziţionate ca păsări de casă au fost eliberate de către proprietari sau au reuşit să scape din captivitate.
Aproximativ 12.000 de astfel de păsări trăiesc în parcuri sau în alte zone din Madrid. Acum trei ani erau 9.000 de exemplare, iar în 2005 numai 1.700.