Cartilajul din încheieturile noastre se poate regenera

Un studiu recent a arătat capacitatea cartilajelor din încheieturile noastre de a se repara, într-o modalitate asemănătoare celei în care animale precum salamandrele îşi regenerează membrele tăiate, notează Medicalxpress.

„Considerăm că o înţelegere a acestei capacităţi de regenerare care este asemănătoare cu cea a salamandrelor la om şi a componentelor lipsă ale acestui circuit de reglementare ar putea oferi fundamentul unor noi abordări pentru repararea ţesuturilor articulare şi, eventual, a membrelor umane întregi”, a declarat, dr. Virginia Byers Kraus, profesoară a Departamentului de Medicină, Patologie şi Ortopedie Chirugicală a Universităţii Duke, Marea Britanie.

• Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
• Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn

Echipa condusă de către dr. Kraus a creat o modalitate prin care poate fi determinată vârsta proteinelor cu ajutorul aminoacizilor. Proteinele nou apărute au mult mai puţine sau chiar deloc urme de aminoacizi. Plecând de la această observaţie, oamenii de ştiinţă au observat că vârsta colagenului din cartilaje depinde de zona din corp unde se află.

Cartilajul din glezne este tânăr, cartilajul din genunchi este de vârstă mijlocie şi cel din şolduri este bătrân. Aceste diferenţe între vârstele diferitelor porţiuni de cartilaj poate explica modul în care unele animale îşi pot regenera membrele şi perioadele diferite de care oamenii au nevoie pentru a se recupera în cazul unor accidente în funcţie de zonele afectate sau chiar cauzele apariţiei artritei.

Studiul a arătat că moleculele de microARN sunt cele răspunzătoare de controlarea proceselor legate de vârsta cartilajelor. Studii anterioare au arătat că microARN-ul este mult mai prezent în cazul animalelor care au capacităţi regenerative. „Am fost încântaţi să aflăm că regulatorii regenerării membrului salamandrei par a fi, de asemenea, controlorii reparaţiei de ţesuturi la nivelul membrelor umane”, a explicat dr. Ming-Feng Hsueh, autor al studiului.

Citeşte şi: