Home » Cultură » Actorul Matt Damon a refuzat un rol în pelicula ”Avatar”, ce i-ar fi adus 250 de milioane de dolari

Actorul Matt Damon a refuzat un rol în pelicula ”Avatar”, ce i-ar fi adus 250 de milioane de dolari

Actorul Matt Damon a refuzat un rol în pelicula ”Avatar”, ce i-ar fi adus 250 de milioane de dolari
Publicat: 09.10.2019
Actorul Matt Damon a dezvăluit că a refuzat rolul principal din filmul "Avatar", regizat de James Cameron, care i-ar fi putut aduce câştiguri de 250 de milioane de dolari, potrivit contactmusic.net, citat de agenţia de presă Mediafax.

Actorul în vârstă de 48 de ani a respins oferta regizorului James Cameron de a interpreta rolul lui Jake Sully în pelicula celebră lansată în anul 2009. Actorul Sam Worthington a obţinut rolul după refuzul lui Damon.

Matt Damon a recunoscut că, refuzând, „a lăsat mai mulţi bani pe masă” decât oricine altcineva din industrie, dar că prietenul său John Krasinski i-a spus că viaţa lui nu ar fi „diferită” dacă ar accepta rolul.

„James Cameron mi-a oferit un rol în «Avatar» şi mi-a spus: «Ascultă, nu am nevoie de nimeni. Nu am nevoie de un nume pentru proiect, de un actor celebru. Dacă nu accepţi, voi găsi un actor necunoscut şi îi voi oferi lui rolul, pentru că filmul chiar nu are nevoie de tine. Totuşi, dacă accepţi, îţi voi oferi 10 procente din profit»” a declarat actorul într-un interviu acordat pentru numărul din noiembrie al revistei pentru bărbaţi GQ.

Ulterior, Matt Damon i-a povestit despre ofertă actorului şi regizorului american John Krasinski.

„Dacă te implici în filmul ăla, nimic din viaţa ta nu va fi diferit”, i-a spus atunci John Krasinski.

În schimb, Damon a ales să accepte un rol din franciza „Bourne”.

„Dacă acceptam, aş fi generat o problemă pentru Paul Greengrass şi pentru prietenii mei din «Ultimatumul lui Bourne/ The Bourne Ultimatum», deci nu puteam face asta. Cameron mi-a spus: «Ştii, am făcut doar şase filme». Nu realizasem asta. Lucrează atât de rar, dar toate filmele lui sunt cunoscute. Am înţeles că, refuzându-l, aş putea pierde singura ocazie de a lucra cu el. Asta e încă brutal”, a continuat Damon.

Filmul „Avatar” a fost lansat în anul 2009 şi a fost nominalizat la nouă premii Oscar, câştigând în cele din urmă trei trofee în 2010. Pelicula a fost turnată parţial în Noua Zeelandă, iar efectele speciale au fost realizate la Weta Digital, compania care a realizat efectele şi pentru trilogia „Lord of the Ring” şi pentru seria „The Hobbit”.

Lungmetrajele „Avatar” şi „Titanic”, regizate de James Cameron, au avut încasări de 2,789 miliarde de dolari, respectiv 2,187 miliarde de dolari, aflându-se în prezent pe locul al doilea, respectiv al treilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase