Home » Istorie » O a doua bază a NASA ar putea fi numită după Neil Armstrong

O a doua bază a NASA ar putea fi numită după Neil Armstrong

O a doua bază a NASA ar putea fi numită după Neil Armstrong
Publicat: 19.09.2019
Oficialii din statul american Ohio au început demersurile în vederea redenumirii unei baza a NASA cu numele astronautului Neil Armstrong.

Aleşii din legislativul statului Ohio au propus o iniţiativă legislativă prin care să redenumească baza NASA Plum Brook din Sandusky cu numele astronautului Neil Armstrong. Această redenumire a bazei se bucură de sprijinul reprezentanţilor din ambele mari partide americane. In posibilitatea în care iniţiativa va avea parte de un vot pozitiv atunci Ohio va adăposti cea de a doua bază a NASA cu numele astronautului din misunea Apollo 11, notează Space.

„Considerăm că astfel aducem un tribut care va ajuta generaţiile viitoare să fie inspirate de realizările lui Neil Armstrong din aer şi din spaţiu”, a declarat Rob Portman, unul dintre sponsorii iniţiativei legislative.

Baza care ar urma să fie redenumită a fost construită în perioada celui de Al Doilea Război Mondial şi îşi are numele de la un râul numit „ Plum Brook”. În prezent, baza este administrată de către agenţia spaţială, aflându-se , mai exact, sub jurisdicţia Centrului de Cercetare „John H. Glenn” din Cleaveland.

 Această bază adăposteşte cea mai puternică cameră de testare acustică a navetelor spaţiale, prrecum şi singura platformă care poate simula condiţiile pe care rachetele le înfruntă la altitudini mari.

În luna august a acestui an, Administratorul NASA, Jim Brindestine a vizitat baza Ploom Brook pentru a verifica progresele pe care oamenii de ştiinţă implicaţi în programul Artemis le-au realizat până în acel moment. În această bază se realizează o serie de teste pentru naveta Orion, care va fi lansată în cadrul misiunii Artemis 1, în anul 2021.

În ceea ce îl priveşte pe Neil Armstrong, cel în memoria căruia va fi rebotezată baza, acesta s-a născut în Wapakoneta, Ohio, o localitate aflată la doar două ore de Sandusky. El şi-a desfăşurat o parte din activitatea sa de pilo de teste la Centrul de Cercetare Lewis, rebotezat în 1999 „John H. Glenn”, pentru a-l onora pe primul american care a ajuns pe orbita Pământului.

Iniţiatorii acestei propuneri legislative au declarat că înainte de a ridica această speţă în atenţia colegilor lor din legislativul statului Ohio s-au consultat cu familia lui Neil Armstrong şi cu oficialii NASA.

 

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
O nouă „pereche de ochi” a ajuns pe orbita Pământului
O nouă „pereche de ochi” a ajuns pe orbita Pământului