Aceasta a fost denumită K2-18b şi este luată în considerare ca fiind o planetă ce ar putea susţine viaţă extraterestră, notează Mediafax.
În următorii zece ani, cercetătorii consideră că telescoapele ar putea determina dacă atmosfera K2-18b ar putea conţine gaze produse de organisme vii.
Detaliile au fost publicate în jurnalul ştiinţific Nature Astronomy.
„Aceasta este pentru prima oară când am descoperit apă pe o planetă în zonă locuibilă circumstelară şi care orbitează în jurul unei stele unde temperaturile sunt compatibile cu prezenţa vieţii”, a afirmat aceasta.
Zonă locuibilă circumstelară reprezintă o regiune în jurul unei stele unde temperaturile sunt potrivite pentru a permite existenţa apei în formă lichidă pe suprafaţa unei planete.