Home » Știință » Astronomii au exclus o clasă de planete din căutarea vieţii extraterestre

Astronomii au exclus o clasă de planete din căutarea vieţii extraterestre

Astronomii au exclus o clasă de planete din căutarea vieţii extraterestre
Publicat: 25.08.2019
Astronomii au ajuns la concluzia că planetele solide, cu o mărime asemănătoare Terrei şi care orbitează în jurul unei stele roşii nu ar putea să susţină viaţa aşa cum o ştim.

Căutarea vieţii în Univers este o activitate care în prezent reprezintă interesul multor oameni de ştiinţă, precum şi a unei părţi importante a publicului larg. Din păcate, o astfel de misiune, oricât de nobilă ar putea părea, reprezintă o sarcină extrem de complexă. În primul rând, nu trebuie să uităm că Universul este extrem de mare şi că, până în prezent, doar o fracţiune din cerul pe care îl vedem seara a fost scanat de către oamenii de ştiinţă. În al doilea rând, o altă problemă este reprezentată de către obiectul căutării noastre, mai exact, deşi căutăm viaţa extraterestră, adevărul este că oamenii de ştiinţă operează în mare parte cu propiile asumpţii şi de la ceea ce am observat şi aflat pe Pământ legat de evoluţia şi semnele vieţii.

Într-un studiu recent, astronomii au restrâns această căutare prin eliminarea unei întregi clase de planete. Astfel, pornind de la cazul exoplanetei LHS 3844b, aflată la 48 de ani-lumină de planeta noastră, în constelaţia Indus; o lume formată din rocă şi care are o mărime cu doar 30% mai mare faţă de planeta noastră, dar care orbitează un soare roşu, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că aceasta este prea fierbinte pentru a avea o atmosferă şi, implicit, pentru a susţine viaţa, notează Futurism.

Posibilitatea ca aceste planete asemănătoare Terrei care orbitează o stea roşie ar putea să găzduiască viaţă reprezintă o dezbatere care are loc de ceva ani în lumea academică. Totuşi, acest studiu asupra planetei LHS 3844b ar putea să pună capăt acestei dezbateri. 

Studiul citat a ajuns la concluzia că exoplanetele care se învârt în jurul stelei lor într-un mod asemănător Lunii nu ar putea găzdui o atmosferă temperată şi, implict, viaţă.

„Pentru a avea viaţă aşa cum o ştim, ai nevoie de apă lichidă”, explică Abraham Leob, astronom al Centrului de Astrofizică al Universităţii Harvard. El a mai adăugat că apa lichidă poate exista pe suprafaţa unei planete doar în condiţiile prezenţei unei atmosfere.

Această constatare ar putea fi folosită pentru a redefini condiţiile pe care o planetă trebuie să le îndeplinească pentru a se afla în zona locuibilă.

Acest studiu a fost publicat în revista Nature.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040