Din păcate, strategia este păstrată şi pentru seriile iPhone pregătite de lansare în această toamnă, Apple nedorind ca folosirea unor tehnologii insuficient testate sau pur şi simplu neajunse să la maturitate să compromită cumva experienţa oferită utilizatorilor. Însă există şi argumente practice, includerea unor componente hardware prea sofisticate putând pune probleme în timpul procesului de fabricaţie, împiedicând atingerea volumelor de producţie necesare pentru aprovizionarea magazinelor din lumea întreagă.
Potrivit predicţiilor făcute de Ming-Chi Kuo, analist al TF International Securities cu reputaţie excelentă pentru informaţii legate de produsele Apple, compania din Cupertino va adopta abia peste doi ani tehnologia ecranelor OLED semi-transparente, care permit introducerea senzorilor optici precum camera foto şi cititorul de amprente sub suprafaţa activă de afişare.