România şi-a asumat ţelul global al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de eradicare a hepatitelor virale până în 2030. În ţară au loc acţiuni în acest scop. De exemplu, pe 28 iulie 2019 între orele 11.00 şi 16.00, peste 200 de ieşeni au fost testaţi de medicii gastroenterologi, iar cei depistaţi pozitivi au fost consiliaţi în privinţa paşilor ce trebuie urmaţi pentru a avea acces la tratamentul care elimină virusul din organism.
”Peste 70% dintre pacienţii infectaţi cu Virusul Hepatitic C nu prezintă niciun fel de simptome, de aceea este foarte important să testăm cât mai multe categorii de persoane, mai ales pe cele din grupele de risc” declară prof. dr. Anca Trifan, medic specialist gastroenterologie, şef Secţia Clinică Gastroenterologie II, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Spiridon”, şi membru în Comitetul Director al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH).