În mod tradiţional, mineritul implică o mare cantitate de efort uman, chiar şi cu ajutorul noilor tehnologii miniere. Totuşi, nici acets domeniu nu a putu rămâne „agăţat” de originile sale ancestrale şi s-a modificat într-un mod surpinzător. Astfel, oamneii de ştiinţă au început să adapteze microrganismele pentru a prelua această sarcină, notează Phys.com.
Biomineritul, aşa cum este numită această tehnologie, presupune folosirea microbilor pentru extragerea metalelor din minereuri sau chiar din deşeurile miniere. În unele cazuri, biomineritul poate fi utilizat pentru a combate poluarea cu metale.
Dat fiind faptul că explorarea şi colonzarea unor locuri precum Luna sau chiar Marte reprezintă o realitate care pare a fi tot mai apropiată, unii oameni de ştiinţă au luat în calcul folosirea biomineritului pentru a obţine resursele pe care astefl de eforturi le necesită. Avantajul acestei abordări ar fi că astfel, misiunile spaţiale nu vor mai trebui să aducă de pe Pământ respectivele resurse, obţinându-le de la faţa locului.
La bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost demarat primul studiu prin care oamenii de ştiinţă au vrut să afle cum acţionează microbii în condiţiile de gravitaţie zero sau microgravitaţie şi dacă pot fi adaptaţi mineritului.
„Studiem trei tipuri de microbi, având astfel primul studiu comparativ asupra comportamentului microbilor în microgravitaţie”, a explicat cercetătorul-şef Charles Cockell, de la Centrul pentru Astrobiologie al Universităţii Edinburgh. În prezent, oamenii de ştiinţă au cunoştinţe limitate legate de modul în care microgravitaţia afectează microbii şi interacţiunea acestora cu minereurile.
Oamenii de ştiinţă speră că acest studiu să le ofere informaţiile necesare legate de interacţiunea microbilor cu rocile şi, implicit, să îi ajute să răspundă la întrebarea legată de oportunitatea folosirii biomineritului în spaţiu.
Citeşte şi: