În prezent, guvernele lumii, precum şi o serie de iniţiative private par a lua în calcul şi a face pregătiri pentru a transforma colonizarea spaţială în realitate. În timp ce mare parte a oamenilor de ştiinţă se concentrează asupra modului în care vom putea părăsi planeta şi asupra modului în care să facă coloniile spaţiale viabile, biologul Scott Solomon alege să se concentreze asupra modului în care condiţiile de mediu din acele colonii vor afecta evoluţia speciei noastre.
Evoluţia nu s-a oprit odată cu apariţia Homo sapiens şi, cu siguranţa, va continua în moduri în care le putem bănui sau nu încă. De fapt, evoluţia presupune adaptarea organismelor la mediul lor de viaţă. O astfel de situaţie va putea fi observată de-a lungul timpului şi în cazul coloniştilor din spaţiu susţine biologul, notează Futurism.
Condiţiile specifice de mediu, gravitaţie diferită, expunerea la radiaţiile UV, precum şi la alte tipuri de radiaţii vor conduce în timp la apaiţia de noi specii umane, datorită adaptărilor pe care coloniştii le vor suferi de-a lungul generaţiilor.
Biologul argumentează că o diferenţă majoră precum viaţa într-un mediu cu gravitaţie zero poate duce scăderea densităţii osoase, ceea ce ridică o serie de pericole pentru femeile însărcinate, având un risc ridicat de a-şi fractura pelvisul în timpul travaliului. Din această cauza, Solomon este de părere că cezarianele vor devenii norma naşterii pentru coloniştii spaţiali. Ceea ce ar putea conduce la o situaţie în care bebeluşii vor avea capete mai mari în comparaţie cu bebeluşii de pe Terra deoarece în timpul naşterii craniile lor nu vor mai fi supuse la aceleaşi forţe şi presiuni.
Expunerea la cantităţi diferite de radiaţii ar putea să conducă spre apariţie unor noi nuanţe de piele, nivelurile de melanină din piele adaptându-se pentru ai proteja de efectele negative ale acestora.
Citeşte şi:
Băncile de material genetic în spaţiu ar putea reprezenta soluţia pentru colonizarea spaţiului
NASA caută modalităţi de a creşte plante în spaţiu
De câţi oameni e nevoie pentru a coloniza cu succes o altă planetă?