Kraft s-a angajat la NASA în 1958 şi a dezvoltat procedurile de planificare şi control necesare pentru misiunile spaţiale cu echipaj uman. A conceput operaţiunile de control al misiunii folosite pentru prima călătorie a unui american în spaţiu şi pentru programul Apollo.
„America a pierdut una dintre comorile naţionale astăzi, odată cu decesul unuia dintre primii pionieri ai NASA”, a declarat şeful agenţiei americane, Jim Bridenstine, luni, într-un comunicat.
„Chris a fost unul dintre oamenii cheie care au ajutat naţiunea noastră să ducă primul om în spaţiu şi pe Lună, iar moştenirea sa este inestimabilă”, se arată în acelaşi comunicat.
We’re saddened by the passing of Chris Kraft, our first flight director. He was a space legend who created the concept of Mission Control during the early human spaceflight program and made it an integral part of the Mercury, Gemini and Apollo missions. He was 95. pic.twitter.com/HT2T6CArrX
— NASA (@NASA) 22 iulie 2019
Pe 20 iulie s-au împlinit 50 de ani de la istorica misiune Apollo 11. Astronautul american Neil Armstrong devenea, pe 20 iulie 1969, primul om care a păşit pe Lună, la patru zile de la lansarea misiunii Apollo 11. A rostit apoi ceea ce va deveni una dintre cele mai celebre fraze din istorie: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.