Home » Natură » Plantarea copacilor poate fi de ajutor împotriva încălzirii globale

Plantarea copacilor poate fi de ajutor împotriva încălzirii globale

Plantarea copacilor poate fi de ajutor împotriva încălzirii globale
Publicat: 07.07.2019
Un studiu recent a ajuns la concluzia că prin plantarea unor suprafeţe mari de copaci am putea ţine sub control efectele încălzirii globale.

În timpul unei conferinţe desfăşurate în luna februarie, o echipă de cercetători de la Crowther Lab al Universităţii ETH Zurich a prezentat rezultatele unui studiu. Astfel, ei au studiat problematica plantării copacilor şi a rezultatelor pe care această acţiune le-ar putea avea asupra schimbărilor climatice.

Cercetătorii au calculat, plecând de la condiţiile climatice actuale, că suprafaţa Terrei ar putea susţine 4,4 miliarde de păduri. Asta înseamnă cu 1,6 miliarde mai mult decât suprafaţa actuală care este acoperită de copaci la nivel global. Vestea bună este că, dacă am planta aceste păduri, odată ajunse la maturitate el ar putea să absoarbă 205 miliarde de tone de carbon, aproximativ două treimi din cele 300 de miliarde eliberate în atmosferă de la începutul Revoluţiei Indstriale.

Oamenii de ştiinţă au calculat că 0,9 miliarde de hectare pot fi folosite pentru împădurire fără a afecta activitatea umană. Astfel, această suprafaţă de mărimea Statelor Unite ale Americii nu este folosită pentru aşezările umane sau pentru locuire. „Un aspect foarte important de care am ţinut cont în calculele studiului nostru a fost excluderea oraşelor şi a suprafeţelor agricole din restaurarea zone împădurite deoarece acestea se dovedesc a fi importante pentru viaţa umană”, a explicat dr. Jean-François Bastin, autor principal al studiului, candidat al unui program post-doctoral al Crowther Lab.

„Cu toţii ştiam că reîmpădurirea ar putea juca un rol important în lupta împotriva schimbărilor climatice, dar nu ştiam dimensiunile impactului. Studiul nostru arată că plantarea copacilor reprezintă cea mai eficentă soluţie pe care o avem la îndemână. Dar este important să acţionăm cât mai repede deoarece noile păduri vor avea nevoie de secole pentru a-şi atinge potenţialul maxim de stocare a carbonului.”, a explicat dr. Jean-François Bastin.

Studiul indică, de asemnea, şi cele mai potrivite zone în care ar putea începe procesul de reîmpădurire, şase ţări fiind identificate ca fiind cele mai potrivite: Federaţia Rusă (151 milioane de hectare), Statele Unite ale Americii (103 milioane de hectare), Canada (78,4 milioane de hectare), Brazilia (49,7 milioane de hectare) şi China (40,2 milioane de hectare).

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?