„Drone de tip MQ-9 Reaper, personalul aferent şi echipamentele de susţinere ale Detaşamentului al II-lea al Grupului de operaţiuni expediţionare 52 de la Baza aeriană Miroslawiec (Polonia) au fost transferate în mod temporar la Baza aeriană Câmpia Turzii din România, pe durata lucrărilor la pista Bazei Miroslawiec”, anunţă Comandamentul Forţelor Aeriene americane pentru Europa şi Africa.
„Acest Detaşament este o unitate separată din punct de vedere geografic fiind încredinţat Unităţii de lupte aeriene 52, cu sediul în Spangdahlem AB, Germania, care are misiuni de colectare de informaţii, de supraveghere şi recunoaştere, în scopul răspunderii la necesităţile combatante ale centrelor de comandă”, subliniază Comandamentul Forţelor Aeriene SUA pentru Europa şi Africa.
„Dronele de tip MQ-9 efectuează operaţiuni în Polonia începând din mai 2018. Această relocare temporară este efectuată prin cooperarea totală cu aliatul nostru NATO România. Statele Unite colaborează îndeaproape cu România şi cu alţi parteneri NATO pentru consolidarea capabilităţilor colective de apărare şi pentru intensificarea securităţii regionale”, precizează Comandamentul Forţelor Aeriene SUA pentru Europa şi Africa.