Home » Cultură » „Castelul vulturilor. Evadarea din fortăreaţa lui Mussolini”, de Mark Felton – o carte pe zi

„Castelul vulturilor. Evadarea din fortăreaţa lui Mussolini”, de Mark Felton – o carte pe zi

„Castelul vulturilor. Evadarea din fortăreaţa lui Mussolini”, de Mark Felton – o carte pe zi
Publicat: 03.07.2019
Scris sub forma unui roman, dar cu dialoguri bazate pe istoriile adevărate ale veteranilor de război, surse scrise, jurnale şi interviuri, thrillerul de faţă relatează o povestea incredibilă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Mediafax.

Născut în 1974, Mark Felton este un scriitor şi istoric britanic care a publicat un număr impresionant de cărţi de istorie dar şi romane despre fapte controversate sau puţin ştiute din istoria ultimilor o sută de ani. Între acestea, şi cartea de faţă, Castelul Vincigliata – scriu editorii – este o fortăreaţă medievală construită pe colinele Toscanei, lângă Florenţa. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost transformată într-un lagăr de prizonieri

de război la ordinul dictatorului Benito Mussolini. În lagăr, pe lângă ceilalţi prizonieri, se aflau treisprezece dintre ofiţerii britanici şi din Commonwealth capturaţi pe durata campaniilor din Africa de Nord şi Creta. În 1943, aceştia reuşesc să evadeze după ce au săpat un tunel.

Povestea evadării este spusă pentru prima oară. Prizonierii aveau vârste de între 42 şi 63 de ani, căliţi, plini de patos. Mark Felton şi-a început cercetările în 2014, a beneficiat de spijinul familiilor celor implicaţi în evenimente, care i-au pus la dispoziţie scrisori nepublicate, relatări, fotografii, cărţi de identitate false ale celor care au evadat. Cartea a apărut în 2017. Thrillerul „Castelul vulturilor” va fi ecranizat de către compania Entertainment One, din Hollywood, iar în prezent se află în stadiul de pre-producţie.

Mark Felton scrie despre cum arată astăzi Castelul Vincigliata, la finalul cărţii sale: „Creaţia monstruoasă a lui Temple-Leader, care i-a uimit pe prizonierii de război britanici, este încă pe dealul de la ieşirea din Florenţa, o prezenţă solemnă, oarecum frumoasă. Astăzi castelul face parte dintr-o afacere viticolă prosperă şi este folosit pentru or-ganizarea unor nunţi de lux. Din exterior, s-au schimbat puţine lucruri comparativ cu aspectul său din 1943. Tunelul a fost astupat cu beton şi capela, golită. Platforma din lemn pentru santinele din jurul zidului a fost demolată, iar cablurile şi proiectoarele au fost aruncate. Dar dacă mijiţi ochii în soarele Toscanei, încă vă puteţi imagina acea noapte ploioasă şi bătută de vânt din martie 1943, în care câţiva ofiţeri superiori britanici, reprezentând, poate, cei mai neobişnuiţi evadaţi din istoria militară, au ieşit de sub impunătorul zid exterior cu un singur gând înrădăcinat în minte: să fie liberi şi să-şi revadă locurile de baştină.”

Mark Felton – Castelul vulturilor. Evadarea din fortăreaţa lui Mussolini. Traducere de Alexandru Szollo. Editura RAO. 332 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie