Home » Cultură » Jurnalul Generalului Gheorghe Athanasescu. Apreciat pentru meritele sale pe câmpul de luptă şi apropiat al Familiei Regale, nu a scăpat de furia comuniştilor

Jurnalul Generalului Gheorghe Athanasescu. Apreciat pentru meritele sale pe câmpul de luptă şi apropiat al Familiei Regale, nu a scăpat de furia comuniştilor

Publicat: 01.07.2019
Un jurnal prin care putem fi martori ai unor momente fundamentale din istoria României interbelice, potrivit Mediafax.

Gheorghe Athanasescu (1880 – 1966) s-a remarcat în Marele Război, în timpul campaniei din 1919, împotriva regimului bolşevic maghiar al lui Béla Kun, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” şi cu Ordinul francez al Legiunii de Onoare şi a urcat treptele carierei militare până la aceea de comandant de corp de armată şi inspector de armată. Între 1924 şi 1926 a fost ataşat militar al României în Germania, iar între 1926 şi 1930 s-a aflat într-o poziţie de excepţie, ca adjutant onorific al Regelui Ferdinand şi Reginei Maria. Mai târziu a fost ridicat la rang de general. În această calitate, generalul Athanasescu a însoţit-o pe Regină în legendara călătorie din Statele Unite ale Americii, acel adevărat apogeu al bunului renume al României în lume. 

Reprezentant al elitei militare româneşti, apreciat pentru meritele sale pe câmpul de luptă, apropiat al Familiei Regale, generalul Gheorghe Athanasescu nu avea cum să scape de prigoana comunistă. În 1949, a fost evacuat din casa de familie, iar în 1960 i-a fost anulat dreptul la pensie.

Generalul a lăsat un jurnal pe care familia l-a păstrat cu sfinţenie. „Meritul fundamental în publicarea acestui nepreţuit document – scrie istoricul Filipi-Lucian Iorga în Prefaţă – îl are nepotul generalului Gheorghe Athanasescu, Dumitru Lecca, urmaşul unei vechi familii boiereşti din Moldova, deţinut politic în timpul represiunii comuniste şi mare campion al baschetului românesc. Am avut privilegiul să-l cunosc acum câţiva ani şi de atunci îl admir nelimitat pe acest boier autentic, sobru şi discret, întotdeauna binevoitor, dar ferm în convingerile şi valorile pe care le apără. Dumitru Lecca îşi respectă înaintaşii şi înţelege că vieţile lor pot fi astăzi model pentru noi toţi. De aceea, împărtăşeşte cu generozitate amintiri şi documente din arhiva de familie şi luptă pentru păstrarea memoriei strămoşilor săi.

A scris cartea «Cronica unei mari familii băcăuane. Boierii Lecca», iar astăzi ne oferă accesul către însemnările bunicului său matern. Prin acest jurnal, vom putea fi martori ai unor momente fundamentale din istoria României interbelice şi ne vom intersecta cu numeroase personaje istorice, de la Regina Maria, Regele Ferdinand şi Regele Carol al II-lea la mareşalii Averescu, Prezan şi Antonescu, de la Constantin Argetoianu la Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, de la I. G. Duca şi Armand Călinescu la Henri Cihoski, de la Eugen Cristescu la Corneliu Zelea Codreanu, de la Octavian Goga la Nicolae Iorga, de la Zizi Lambrino la Elena Lupescu, de la Nicolae Titulescu la Barbu Ştirbey. Lumea din jurnal este departe de a fi idilică. Marii bărbaţi politici, liderii militari şi marii cărturari care au făcut România Mare nu sunt lipsiţi de orgolii, tabere politice se fac şi se desfac, generalul Athanasescu însuşi are preferinţe sau idiosincrazii faţă de anumite personaje sau atitudini. El nu este un martor rece sau un marginal, ci un om aflat în centrul jocurilor de putere, mereu în preajma Reginei Maria, mereu încercând să-i ofere acesteia informaţiile şi sfaturile cele mai utile”.

General Gheorghe Athanasescu – „Jurnal 1926-1940”. Editura Vremea. Ediţie îngrijită şi note de Dumitru Lecca Şi Bogdan Lecca. Cuvânt-înainte de Dumitru Lecca. Prefaţă de Filip-Lucian Iorga.. Colecţia Fapte, idei, documente. 176 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii