„Având în vedere toţi banii pe care îi cheltuim, NASA NU ar trebui să vorbească despre mersul pe Lună – am făcut acest lucru acum 50 de ani”, a scris Trump într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter.
„Ar trebui să ne concentrăm pe lucruri mai importante, inclusiv Marte (din care face parte şi Luna), Apărare şi Ştiinţă”, a mai scris acesta, vineri.
Luna este, de fapt, satelitul natural al Pământului şi, potrivit teoriilor tradiţionale, a luat naştere în urma coliziunii Terrei cu o planetă de dimensiuni similare.
Mesajul lui Trump este şi mai surprinzător cu cât, anterior, acesta şi-a arătat entuziasmul faţă de întoarcerea astronauţilor americani pe Lună, prevăzută cel mai devreme pentru anul 2024.
Pe 13 mai, administraţia de la Washington a cerut Congresului american să suplimenteze bugetul NASA pe 2020, cu 1,6 miliarde de dolari, în vederea pregătirii misiunii de reîntoarcere pe Lună, până în 2024. Misiunile pe Lună ar urma să le pregătească pe cele de pe Marte.
„Ne întoarcem pe Lună”, a scris, la momentul respectiv, Trump, pe Twitter.