„Aşa cum a fost stabilit în concepţia de securitate, Papamobilul românesc va fi folosit sambata de către Suveranul Pontif. Papamobilul autohton a fost trimis încă de joi la Miercurea Ciuc, unul dintre oraşele vizitate de Papa Francisc”, precizează Serviciul de Protecţie şi Pază.
Vineri, în Capitală, Papa Francisc a fost transportat cu o Dacia Logan de la Aeroportul Otopeni până la Palatul Cotroceni şi mai apoi la Patriarhia Română.
De la Catedrala Mântuirii Neamului şi până la Catedrala Sf. Iosif, Papa Francisc a fost transportat cu papamobil Isuzu.
Papamobilul românesc pentru vizita Sanctităţii sale Papa Francisc în România a fost conceput de uzina Dacia şi SPP, în urma unei analize riguroase, informează reprezentanţii SPP.
Sâmbătă, 1 iunie: 9:30 – Transfer de la Bucureşti cu avionul, spre Târgu Mureş, apoi Papa Francisc va merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia.
Succesiv, Papa merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice.
17:00 – Transport cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi
17:30 – Vizită la Catedrala Romano-Catolică, după care merge în faţa Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, cărora le adresează cel de-al şaselea discurs al vizitei. În cursul serii, Papa se întoarce cu avionul la Bucureşti.
Duminică, 2 iunie: 9:00 – Transfer cu avionul de la Bucureşti la Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.
După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj.
17:00 – Papa soseşte cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.
17:30 – Papa Francisc pleacă din România cu avionul, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30.
După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reşedinţa sa din Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.