Compania Apple este tot mai interesată să ofere cât mai multe dispozitive care să le permită utilizatorilor să asculte muzică sau să folosească jocurile create de ea Apple (Apple Music, video etc.) şi din care face noul său releu de creştere în momentul în care vânzările de Iphone sunt în scădere, potrivit Rador.
Acest iPod de nouă generaţie – un iPhone fără funcţie de telefon, care se poate conecta şi la internet wifi – este vândut începând de la preţul de 199 de dolari, fiind dispozitivul mobil Apple „cel mai accesibil” potrivit gigantului american, care promite un iPod de două ori mai performant decât modelul precedent.
Apple a anunţat recent că se lansează în streamingul video, dezvoltând un abonament de presă sau un abonament la jocuri video, tot atâtea servicii noi care ar putea ajuta compania să se reinventeze.
Primul model de iPod, în 2001, a înregistrat un mare succes şi a marcat virajul firmei către dispozitive portabile, înainte de succesul mondial al iPhone-ului în 2007.