Cea mai fertilă femeie din lume are 44 de copii şi îi creşte singură, scrie mirror.co.uk.
Mariam Nabatanzi avea deja un număr-record de copii la vârsta de 36 de ani, făcuţi cu acelaşi tată. În prezent, la 39 de ani, Mariam a născut trei perechi de cvadrupleţi, patru perechi de tripleţi şi şase perechi de gemeni.
Din păcate, soţul a părăsit-o în urmă cu trei ani şi acum îi creşte singură. Mariam, din Uganda, s-a măritat la 12 ani cu soţul ei de 40 de ani.
Un an mai târziu, avea deja prima pereche de gemeni. Viaţa ei a fost o tragedie, deoarece a locuit cu bebeluşii în condiţii inumane, înconjurată de câmpurile de cafea.
Din cauza unor probleme grave la ovare, femeia a fost sfătuită să facă mulţi copii şi să evite anticoncepţionalele. Cu atâtea guri de hrănit, femeia a lucrat în toate domeniile, pentru a-şi asigura pâinea, fiind coafeză şi chiar decorator.
Mariam adună acum fier vechi, face gin după metode tradiţionale şi vinde medicamente naturale.
Banii sunt folosiţi pentru hrana familiei ei uriaşe, medicamente, haine şi taxele de şcolarizare, deoarece vrea ca micuţii să aibă o şansă în viaţă.