Un tratament revoluţionar pentru persoanele cu diabet şi boli de rinichi reduce cu o treime riscul de insuficienţă renală, potrivit unui studiu amplu publicat recent în New England Journal of Medicine.
Studiul efectuat de Institutul George pentru Sănătate Globală din Sydney, Australia, a mai scos la iveală că acest medicament reduce cu 30% riscul de infract miocardic şi cu 20% riscul de evenimente cardiovasulare majore, care sunt comune printre pacienţii cu boli de rinichi.
Substanţa activă denumită canagliflozină este cunoscută pentru rolul pe care îl joacă în scăderea nivelurilor de glucoză la pacienţii cu diabet de tip II, dar în prezent s-a dovedit că are efect şi împotriva insuficienţei renale.
Conducătorul cercetării, profesorul Vlado Perkovic, de la Institutul George pentru Sănătate Globală, a afirmat că un astfel de tratament era o urgenţă din cauza creşterii rapide a ratelor de diabet.
„Diabetul este
cauza majoră pentru insuficienţa renală, la nivel mondial, dar pentru aproape două decenii nu a existat un nou tratament care să protejeze funcţia rinichilor. Rezultatul definiv al testelor este o descoperire medicală majoră pentru persoanele cu diabet zaharat şi afecţiuni ale rinichilor care prezintă un risc extrem de insuficienţă renală, infarct miocardic, accident vascular cerebral şi deces. Acum avem o modalitate eficientă să reducem acest risc folosind o singură pastilă pe zi”, a afirmat el, citat de
Scimex.
Cercetătorii au prezentat rezultatul studiului lor şi la Congresul Mondial ISN de Nefrologie din Melbourne, desfăşurat luni. Potrivit acestora, tratamentul poate fi folosit imediat din moment ce o clasă de medicamente cu substanţa activă canagliflozină este deja disponibilă.
Teste efectuate pe 4.401 de persoane
La testele clinice au participat 4.401 pacienţi cu diabet şi afecţiuni ale rinichilor din 34 de ţări. Jumătate dintre ei au primit canagliflozină, pe lângă inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ECA) sau blocanţi ai receptorilor de angiotensină (blocanţi BRA), folosiţi în bolile renale. Cealaltă jumătate (grupul de control) a primit cea mai bună îngrijire disponibilă pentru afecţiunea lor, precum şi placebo.
Rezultatele au arătat că riscul de insuficienţă renală şi de deces provocat de insuficienţă renală sau de boli cardiovasculare s-a redus cu 30% în cazul celor care au luat canagliflozină. De asemenea, spitalizările ca urmare a unui infract miocardic au fost reduse cu 39%, iar riscurile de incidente cardiovasculare majore, precum infarct miocardic, accident vascular cerebral şi deces cardiovascular au fost reduse cu 20%.
Profesoara Meg Jardine, co-autor al studiului de la Institutul George, a afirmat că descoperirea lor a demonstrat că această substanţă nu protejează doar persoanele cu diabet de tip II de a dezvolta insuficienţă renală, ci le protejează şi de boli de inimă, infarct miocardic şi alte complicaţii cardiovasculare. „Cu previziunea că cinci milioane de oameni din întreaga lume vor avea insuficienţă renală până în 2035, aceasta este o descoperire majoră”, a adăugat ea.
La nivel mondial, circa 160 de milioane de pacienţi diagnosticaţi cu
diabet zaharat de tip II se confruntă cu riscul de a dezvolta afecţiuni cronice ale rinichilor.