Prin studierea acestuia, savanţii speră să înţeleagă de ce arborii cresc atât de mult şi dacă există factori care să le oprească creşterea, scrie Live Science.
Menara aparţine unei specii de arbore tropical numită Shorea faguetiana, un membru al familiei Dipterocarpaceae care se găseşte în pădurile tropicale umede din Asia de Sud-Est. Recordul anterior pentru cel mai înalt arbore tropical venea tot din această regiune şi era din genul Shorea.
Echipa a dat de Menara folosind tehnologie laser în timpul survolărilor cu avionul peste terenul împădurit al acestei regiuni. Un căţărător local pe nume Unding Jami a urcat în copac pentru a măsura exact înălţimea.
„A fost o căţărare înfricoşătoare, era vânt, pentru că cei mai apropiaţi copaci era în depărtare. Dar sincer, peisajul de sus a fost incredibil”, a precizat Jami.
Menara este probabil cea mai înaltă plantă din lume care face flori, depăşind deţinătorul precedent, un eucalipt (Eucalyptus regnans) din Tasmania care avea o înălţime de 99,6 m.
Fără rădăcini, Menara cântăreşte aproape 81.500 de kilograme, dar doar 5% din masa sa vine de la coroana lată de 40 de metri. Restul de 95% este trunchiul său. De asemenea, arborele este foarte drept, iar centrul său de greutate este la 28 de metri de suprafaţă şi la doar 0,6 metri de axa verticală. Astfel, copacul este foarte simetric şi bine echilibrat, chiar dacă se află pe o pantă.
De aceea, Menara poate fi vulnerabil în faţa vântului, dar până acum a fost ocolit, mulţumită locaţiei sale din vale.
Înălţimea aduce şi alte probleme care previn copacul de a creşte şi mai mult. Transportul apei la cele mai de sus ramuri se face cu dificultate, astfel că deşi ar exista arbori tropicali şi mai înalţi decât Menara, aceştia nu îl depăşesc cu mult.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
”Aurul verde”: Pakistanul a plantat sute de milioane de arbori pentru a stopa despădurirea
Dezbatere despre expoziţia foto „Arbori bătrâni”, la Muzeul Ţăranului Român din Capitală
Fără fecalele lemurienilor, pădurile din Madagascar riscă să fie schimbate dramatic