Home » D:News » Dieta sănătoasă atât pentru organsim, cât şi pentru planetă. Carnea şi zahărul trebuie reduse la jumătate

Dieta sănătoasă atât pentru organsim, cât şi pentru planetă. Carnea şi zahărul trebuie reduse la jumătate

Dieta sănătoasă atât pentru organsim, cât şi pentru planetă. Carnea şi zahărul trebuie reduse la jumătate
Publicat: 07.04.2019
Experţii au dezvăluit dieta ideală pentru sănătatea oamenilor şi a planetei. Conform echipei de cercetători, urmând dieta „planetară”, aşa cum au numit-o, peste 11 milioane de decese premature ar putea fi evitate în fiecare an, iar emisiile de gaze cu efect de seră ar fi diminuate semnificativ, protejând astfel planeta, resursele sale de apă şi biodiversitatea. Această dietă planetară presupune reducerea cu până la 50% a cantităţii de carne şi zahăr consumate şi dublarea cantităţii de fructe, legume şi nuci, scrie theguardian.com.

În prezent, obezitatea este una dintre principalele ameninţări la adresa sănătăţii oamenilor şi a planetei. Cu cât mâncăm mai mult, cu atât sunt necesare mai multe resurse pentru obţinerea hranei, pornind de la animalele sacrificate, modul în care este procesată carnea până la transportul alimentelor finite, aspecte care contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră, care afectează stratul de ozon şi dau peste cap clima planetei.

Având în vedere creşterea continuă a populaţiei, care se estimează că va ajunge la 10 miliarde în 2050, este nevoie de o schimbare drastică în privinţa obiceiurilor alimentare. De aceea, savanţii au conceput o dietă sustenabilă şi sănătoasă, care poate preveni risipa alimentară, numeroasele boli cauzate de obezitate (diabet, cancer, boli articulare, tulburări digestive etc.), dar şi resursele uriaşe consumate pentru producerea hranei.

În ce constă dieta planetară

Savanţii spun că alimentaţia nesănătoasă este principala cauză a deceselor premature, ca urmare a afecţiunilor asociate obezităţii, iar numărul acestora îl depăşeşte cu mult pe cel al deceselor provocate de fumat, alcool, droguri şi boli cu transmitere sexuală la un loc.

Noul plan de dietă este rezultatul unui proiect de cercetare amplu, desfăşurat pe parcursul a trei ani, la care au participat 37 de cercetători din 16 ţări.

Dieta planetară seamănă extrem de mult cu dieta flexitariană, şi presupune consumul a cel mult 2.500 de calorii pe zi, în care trebuie să se regăsească în mare parte în fructe, legume şi nuci, iar consumul de carne, lactate şi alimente bogate în zahăr trebuie să fie în cantităţi reduse.

Foarte important, această dietă poate fi urmată pe termen lung, toată viaţa, şi este sigură pentru persoanele de toate vârstele, începând cu copiii de doi ani.

Citeşte continuarea pe CSID.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship