O femeie din Bangladesh a născut doi gemeni la aproape o lună după ce a adus pe lume prematur un băieţel.
Arifa Sultana, în vârstă de 20 de ani, dintr-o zonă rurală, a născut un băiat la finalul lunii februarie la un spital din districtul Khulna. 26 de zile mai târziu a ajuns din nou la spital cu dureri puternice de abdomen. Doctorii au constatat atunci că femeia era însărcinată cu gemeni într-un al doilea uter şi a fost operată de urgenţă.
Bebeluşii născuţi, o fată şi un băiat, au fost declaraţi sănătoşi de către medici, iar cezariana a decurs fără complicaţii.
„Când pacienta a venit, i-am făcut o ecografie şi am văzut că avea gemeni. Am fost foarte şocaţi şi surprinşi. Nu am mai văzut ceva asemănător până azi”, a afirmat Sheila Poddar, medicul ginecololog de la spitalul Ad-din din districtul Jessore, potrivit
BBC.
Nu se ştie de ce femeia a ajuns la un alt spital decât la cel la care a născut în urmă cu o lună.
Potrivit doctoriţei Poddar, femeia şi soţul său sunt foarte săraci, astfel că ea nu a făcut niciodată o ecografie şi din această cauză nu a ştiut că era însărcinată cu trei copii în două utere.
Ce este uterul dublu
Uterul dublu sau uter didelf (uterus didelphys) este o anomalie congenitală rară în care cele două tuburi care formează uterul nu se unesc atunci când se dezvoltă fătul, astfel că fiecare dintre ele se dezvoltă ca o structură independentă. Asemenea anomalie este severă şi în unele cazuri provoacă probleme de fertilitate, precum şi dureri pelviene şi avorturi spontane.
În Marea Britanie, una din 1.000 de femei are uter didelf. Deoarece nu există simptome evidente, femeile cu această condiţie află de ea abia când sunt însărcinate şi fac ecografie. Unele femei cu uter dublu au şi vagin divizat sau dublu.