Home » D:News » O pădure din România a dispărut peste noapte

O pădure din România a dispărut peste noapte

Publicat: 01.03.2019
Tăierile ilegale de pădure din România nu sunt ceva nou, însă codrii din Bujoreni, Vâlcea, au dispărut peste noapte.
Deşi situată în apropierea unui drum naţional intens circulat, o pădure din comuna Bujoreni, Vâlcea, a fost defrişată peste noapte. În plus, proprietarul avea încheiat un contract de pază, potrivit Rador

Suprafaţa împădurită se afla într-o zonă de mare vizibilitate, în imediata apropiere a Drumului Naţional 7 care face legătura între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, însă tăietorii de lemne care au defrişat-o nu au fost văzuţi sau auziţi. 

După evaluarea pagubelor, proprietarul va fi despăgubit în baza contractului de pază. De asemenea, autorităţile susţin că se confruntă cu această situaţie în perioada sezonului rece, astfel că existenţa unui contract de pază pare să nu mai reprezinte o garantare a protecţiei unei suprafeţe împădurite.
 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi

„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”

De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool