O perspectivă superficială asupra cuplului dădea impresia că cei doi au o relaţie fericită în cadrul căreia şi-au crescut cei 10 copii. Charles şi Catherine s-au despărţit însă în 1858. John Brown, profesor specialist în literatura de secol XIX, în cadrul Universităţii din York (Marea Britanie) a descoperit, recent, 98 de scrisori ţinute la Universitatea Harvard.
„A fost un moment în care mi s-a ridicat părul de pe ceafă”, afirmă profesorul despre momentul descoperirii. Scrisorile au fost scrise de către Edward Dutton Cook, jurnalist şi vecin al soţiei lui Charles, după divorţul celor doi. Cook a trimis scrisorile prietenului său William Moy Thomas, conform Live Science.
Discuţia dintre Cook şi Catherine a avut loc la 20 de ani după ce femeia s-a despărţit de Charles. Conform scrierilor, după 22 de ani de căsătorie, Charles a avut o aventură cu o actriţă mult mai tânără şi a decis să se despartă de soţia sa. „Bărbatul a încercat să o închidă pe biata femeie într-un ospiciu”, scria Cook în 1879. „Nu a reuşit doarece s-a dovedit că femeia nu avea probleme psihice”, mai scria jurnalistul.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Portret al lui Dickens, descoperit după 150 de ani
GENIUL român care a murit misterios
O carte pe zi: ”Maestrul fricii”, de George Arion, un roman plin de enigme