În ambele studii a fost analizată legătura dintre impactul asteroidului din peninsula Yucatan din Mexic ce ar fi declanşat erupţii vulcanice în India. Într-una dntre lucrări, specialiştii au reuşit să determine datele precise ale acestor erupţii. Ei au notat că „o serie de erupţii produse pe parcursul a milioane de ani” a transmis lavă pe sute de kilometri din India, fiind astfel creat Capcanele Deccan.
„Prin datarea curgerilor de lavă din Capcanele Deccan, din mai multe regiuni, am observat că tranziţia s-a produs într-un mod similar în toată zona. Pot spune, cu multă încredere, că erupţiile au avut loc în decursul a 50.000-30.000 de ani de la momentul impactului, ceea ce însemană că cele două evenimente s-au sincronizat”, a declarat profesorul Paul Renne din cadrul UC Berkely.
Cel mai important aspect al studiul este că trei sferturi din cantitatea de lavă au erupt la scurt timp după impact, în timp ce studiile anterioare arătau că 80% din lavă a fost eliminată anterior impactului, scrie Fox News.
Specialiştii au utilizat metoda de datare cu argon pentru a măsura rocile şi pentru a determina momentul în care s-au format. Cu ajutorul noii metode au estimat că acestea provin din urmă cu 66.052.000 ani „plus, minus 8.00 de ani”.
Având în vedere că mare parte din lavă a fost eliminată după impact, gazele ce au pătruns în atmosferă au fost eliminate pentru o lungă perioadă de timp, similar erupţiei vulcanului Etna din Italia sau Popocatepetl din Mexic.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cele mai mari mituri despre dinozauri au fost spulberate