Romanul de faţă este primul dintre cele scrise de el care se petrece pe meleagurile noastre şi abordează un nou stil.
Înainte de a scrie un roman – mărturisea Adrian Onciu într-un interviu -, „ştiu cu destulă exactitate cum începe, cum evoluează acţiunea şi unde se termină. Ştiu ce personaj moare la un moment dat şi cine scapă. În cazul romanelor mele, nu scapă cine poate, ci doar cine hotărăsc eu în schiţa pe baza căreia construiesc intriga. E drept, sunt şi excepţii. Dar foarte puţine”. În precedentele sale trei romane, apărute în ultimul deceniu – „Cercul Kagan”, „Afacerea Alzira”, „Templul negru” – ale căror personaje evoluează pe multe meridiane ale planetei, Adrian Onciu a avut cu certitudine această schemă. Cititorul avea senzaţia unui roman tradus, drept care Liviu Antonesei îl şi compara, elogios, cu John le Carré.
Adrian Onciu s-a născut în 1968, urma să devină inginer de calculatoare, dar, în 1994, cariera i-a fost deturnată spre jurnalism şi imediat a început să scrie, devenind foarte curând un maestru al genului mystery, scrie Mediafax.
Romanul de faţă este primul dintre cele scrise de el care se petrece pe meleagurile noastre şi abordează un nou stil.
„Dacă mi-ar fi spus cineva acum trei luni că, într-o după-amiază plăcută de toamnă, o să fiu pe bancheta din spate a unei maşini de Poliţie, speriat şi cu cătuşe la mâini, aş fi râs ca la o glumă bună. Doar că acum nu-mi venea deloc să râd, mai degrabă să-mi plâng de milă. Eram într-o situaţie de-a dreptul disperată. Culmea este că, în ciuda a ceea ce ştiam că se întâmplase, mă chinuia un puternic sentiment de vinovăţie. Şi îmi dădeam seama că sentimentul se va accentua, inevitabil. Oricât m-aş fi învârtit în jurul cozii, oricât aş fi pretins că, de fapt, fusesem victima unei înscenări, cătuşele reci din oţel cromat mă aduceau repede la realitate. Ele spuneau un singur lucru: că greşisem şi trebuia să plătesc!”.
Acţiunea are de toate: suspans, amor, crime, urmăriri spectaculoase, răsturnări de situaţii. Pe scurt, fără să intrăm în amănunte ori dezvăluiri nepermise pentru prezentarea unui roman mystery: un mare magnat dispare, e acuzat un actor rămas fără slujba de gazdă a unei emisiuni televizate, care întreţinuse o aventură cu superba soţie a magnatului, aventură care se arată a fi fost o capcană pentru ca femeia să scape mai uşor de soţul implicat şi el într-o aventură extraconjugală. Probele par devastatoare, aşa că urmează, fireşte, pentru bietul actor, hărţuieli ale poliţiei şi presei de scandal, certuri în familie şi un viitor sumbru. Dar chiar dacă lucrurile par să evolueze spre previzibilul triunghi în care cel mai naiv plăteşte oalele sparte, situaţia se răstoarnă surprinzător, magnatul fiind cel care îşi regizează dispariţia. Urmează câteva morţi, o evadare ca-n filme, o căutare febrilă cu descoperiri surprinzătoare şi un deznodământ excelent – nici happy end, dar nici epilog dramatic.
Adrian Onciu – „Cu mâinile legate”. Editura Trei. 511 pag.