Home » D:News » Copiii şi tehnologia: cât trebuie să îi lăsăm în faţa monitorului pentru a nu le afecta dezvoltarea

Copiii şi tehnologia: cât trebuie să îi lăsăm în faţa monitorului pentru a nu le afecta dezvoltarea

Copiii şi tehnologia: cât trebuie să îi lăsăm în faţa monitorului pentru a nu le afecta dezvoltarea
Publicat: 31.01.2019
Un nou studiu publicat în Jurnalul Naţional de Pediatrie JAMA a arătat că dacă le permitem copiilor preşcolari să se joace pe tabletă sau să se uite prea mult la televizor, aceste activităţi pot afecta dezvoltarea celor mici, în special înainte de vârsta de cinci ani.

Savanţii au evaluat comportamentul, dexteritatea, capacitatea de rezolvare a problemelor şi aptitudinile personale a 2.400 de copii din Canada, cu vârstele de doi, trei şi cinci ani, descoperind că cei mai expuşi la ecranele dispozitivelor erau cei de la vârsta de doi ani, care nu erau dezvoltaţi corespunzător când au împlinit trei ani. Iar cei care erau expuşi prea mult de la vârsta de trei ani, nu erau dezvoltaţi corespunzător când au făcut cinci ani.

Există şi beneficii în ceea ce priveşte petrecerea timpului în faţa ecranelor, în condiţiile în care este făcută într-o manieră interactivă şi de calitate. Totuşi, expunerea excesivă a fost asociată cu numeroase probleme fizice, de comportament şi cognitive.

Copiii şi statul în faţa televizorului: creşte riscul apariţie diabetului?

Dacă un copil îşi petrece pestre 3 ore în faţa televizorului, riscă să se confrunte cu diabetul de tip 2, conform unui studiu din 2017. Cei care îşi petrec mai mult de trei ore în faţa televizorului se pot confrunta şi cu problemele de greutate, deci şi cu rezistenţa la insulină, ambele fiind un factor de risc al acestei condiţii. De asemenea, copiii o cantitate de leptină, care afectează apetitul regulat. Aşadar, reducerea timpului petrecut în faţa televizorului sau a calculatorului poate aduce beneficii pentru reducerea apariţiei diabetului de tip 2, iar astfel copilul se poate bucura şi mai mult de perioada primilor ani de viaţă. 

Citeşte continuarea pe CSID.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate organică senzuală în care poți amesteca ingrediente”
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate ...
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?